Nicolăescu: Spitalele să găsească resurse pentru a acoperi finanţarea fără a tăia din salarii

0
367
Eugen Nicolăescu

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, le-a spus managerilor de spitale să acopere necesarul de finanţare fără a tăia din salariile angajaţilor. „În discuţiile pe care le vom avea în această săptămână cu FMI, BM, CE vom accentua reforma structurală, vom pune preţ pe ceea ce se numeşte dezvoltarea sistemului prespitalicesc. Toţi managerii trebuie să înţeleagă că acesta este drumul corect. Îi rog pe manageri să înţeleagă că în bugetele spitalelor sunt resurse. Important e cum reuşesc să le dirijeze acolo unde este nevoie şi unde pot fi utilizate într-un mod mai eficient”, a declarat ministrul Nicolăescu la videoconferinţa organizată marţi cu reprezentanţii caselor de sănătate, ai direcţiilor de sănătate publică, managerii spitalelor publice şi prefecţii din toată ţara, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Sănătăţii. Acesta le-a solicitat managerilor de spitale să găsească resursele necesare pentru ca până la sfârşitul anului 2013 activitatea să se desfăşoare fără sincope majore şi să acopere necesarul de finanţare. „Aveţi foarte multe pârghii la dispoziţie, de dumneavoastră depinde cum le utilizaţi. Amintiţi-vă că, dacă daţi mai multe consultaţii în ambulatoriu şi faceţi mai multe internări de zi, s-ar putea să aveţi mai mulţi pacienţi multumiţi, cu mai multe cazuri rezolvate, decât pacienţi care aşteaptă la uşile spitalelor pentru internare continuă”, a mai spus ministrul. În ceea ce priveşte principalele proiecte, conducerea Ministerului Sănătăţii le-a spus managerilor de spitale că în câteva zile va exista o formă finală a legii malpraxisului, care va fi pusă din nou în dezbatere publică. Referitor la proiectul privind salarizarea personalului medical, Eugen Nicolăescu a spus că se intenţionează începerea proiectului, mai întâi ca pilot pe câteva spitale, în primul trimestru din 2014, pentru a scoate medicul din grila bugetară, dar „trebuie să facem echipă. Ministerul Sănătăţii, singur, fără sprijinul dumneavoastră, nu are cum să realizeze reforma în sistemul sanitar. Vă solicit tot sprijinul în acest sens”.