Infuzie de speranţă în Sănătate – A plouat cu note de 10 la Medicină

0
355

Exigenţa la admitere în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Craiova a cunoscut anul acesta o creştere considerabilă. Drept dovadă, nu mai puţin de 17 candidaţi au reuşit să obţină nota maximă la concursul pentru facultăţile de Medicină, Farmacie şi Medicină Dentară. De altfel, concurenţa a fost atât de strânsă încât la Farmacie, spre exemplu, s-a tras linie pentru locurile de la buget chiar la nota 9.74. La fel de acerbă a fost lupta şi pentru celelalte specializări, indiferent că a fost vorba de Medicină, Medicină Dentară sau Asistenţă Medicală.

Concursul – care s-a desfăşurat miercuri, 20 iulie, pentru jumătate din specializările Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) din Craiova – a adunat peste 760 de candidaţi. Cei mai mulţi s-au îndreptat, aşa cum era de aşteptat, spre Facultatea de Medicină, care a pus la dispoziţie un număr mare de locuri la buget. Cu toate acestea, şi aici concurenţa a fost strânsă, ultima medie de intrare nefiind deloc una de neglijat. Cea mai mică notă de admitere a fost 8.92. Tot la această specializare s-au înregistrat şi cele mai multe note de 10. Performanţa a fost atinsă de 12 absolvenţi de liceu, care au reuşit să completeze perfect grilele cu subiecte de Biologie şi Chimie organică sau Fizică. Proba scrisă nu a fost însă deloc uşoară, fapt recunoscut chiar de profesori, care au subliniat că anul acesta subiectele au avut un grad de dificultate mai mare decât în sesiunile anterioare. Candidaţii s-au declarat însă optimişti de la bun început, bazându-se pe pregătirea intensă din ultimul an şcolar.

Discrepanţe între notele de la admitere şi cele de la bacalaureat

Majoritatea celor care au dorit să intre la Medicină a pus accent pe pregătirea la disciplinele de bază ale acestui concurs. Şi au neglijat la limită, atât cât s-a putut, examenul de bacalaureat. Aşa se explică poate, în anumite cazuri, discrepanţele foarte mari dintre media de la bacalaureat şi nota obţinută la grilele propuse de UMF Craiova. S-a întâmplat şi unui candidat de nota 10 de la Facultatea de Medicină, care la „examenul maturităţii” nu a reuşit să obţină mai mult de 7.66.  Nu este însă o situaţie singulară. Elevi de 6,83 la bacalaureat au reuşit să obţină chiar 9.91 în concursul de admitere pe locurile de la buget. La fel a fost şi la Medicină Dentară, unde cu 7.56 la bacalaureat s-a obţinut un punctaj de 9.91 la grile. Chiar şi la Farmacie media de 6.76 la bacalaureat nu l-a împiedicat pe un elev să obţină nota 9.98. Pe de altă parte, au existat şi candidaţi care au făcut performanţă în ambele cazuri. În această categorie se înscrie şi Roberta Graţiela Ciobanu, care a reuşit să obţină nota maximă atât la bacalaureat, cât şi la admitere, fiind astfel prima admisă la Facultatea de Medicină.

La Farmacie s-a picat şi cu 9.78

În comparaţie cu ce s-a întâmplat anul trecut se poate observa, fără echivoc, o creştere a nivelului de pregătire în rândul candidaţilor, indiferent de specializările pentru care au optat. Notele obţinute vorbesc de la sine. Astfel, dacă în 2010 ultima medie de admitere la Medicină a fost 8.00, de această dată nivelul a crescut simţitor, ajungându-se la 8.92.

Aproape la fel a fost şi în cazul Facultăţii de Medicină Dentară, unde media minimă de intrare de anul trecut 8.67 a fost depăşită anul acesta cu mai bine de 20 de sutimi, fiind 8.93. Şi aici, unde s-au înregistrat 2,73 candidaţi pe loc, prima medie de admitere a fost tot 10.00.

Pentru Farmacie a fost cea mai mare concurenţă, lupta fiind acerbă. Au fost 5,73 candidaţi per loc de buget, iar notele, pe măsură. Primii patru candidaţi au intrat cu nota 10.00. A fost bătaie în special pe ultimul loc. Disputa s-a dus între cinci candidaţi care au obţinut acelaşi punctaj la grile – 9.78. În aceste condiţii, s-a apelat chiar la departajări, intrând în joc media bacalaureatului. Astfel, elevul cu cea mai mică medie la acest examen a pierdut cursa pentru locurile de la buget, fiind astfel primul pe lista locurilor de la taxă, şi ele limitate în acest an. Anul trecut, la această specializare, pentru a intra la buget a fost îndeajuns media 9.60.

Taxele la UMF se menţin la acelaşi nivel

Cei care în această sesiune au fost admişi la taxă vor plăti aceleaşi sume de bani ca şi anul trecut, chiar dacă numărul celor acceptaţi la forma respectivă de învăţământ a scăzut. La Facultatea de Medicină, taxa este de 5.500 de lei pe an. Acelaşi tarif de şcolarizare este valabil şi pentru Facultatea de Medicină Dentară.  Aspiranţii la o profesie din domeniul farmaceutic trebuie să scoată din buzunar cu 500 de lei mai mult. Cea mai mică taxă este la Facultatea de Asistenţă Medicală, unde un an de şcolarizare costă 4.000 de lei, durata studiilor fiind, în acest caz, numai de patru ani.

Sesiunea de admitere din iulie 2011 s-a încheiat ieri

Ieri, emoţiile admiterii au fost trăite şi de absolvenţii de liceu care au optat pentru locurile de la Tehnică Dentară, Asistenţă Medicală şi Moaşe, Balneo-fiziokinetoterapie (BFKT) şi recuperare. Concurenţa nu a lipsit nici de această dată. Spre exemplu, pentru Asistenţă medicală au intrat în concurs 184 de candidaţi pentru doar 29 de locuri bugetate. La BFKT şi recuperare s-au prezentat pentru proba scrisă 52 de concurenţi pentru 20 de locuri, iar la Tehnică Dentară cei 86 de înscrişi „s-au bătut” pe doar 10 locuri la buget.

Admiterea la aceste specializări s-a făcut după acelaşi tipar ca şi la mijlocul săptămânii trecute. Proba scrisă a constat în completarea corectă a unor grile cu subiecte din Anatomia şi fiziologia omului, din materia de liceu a clasei a XI-a.  Candidaţii au avut la dispoziţie trei ore pentru a le rezolva, timp în care afară părinţii şi prietenii le-au ţinut strâns pumnii. Emoţiile au crescut progresiv şi atmosfera a devenit de-a dreptul incendiară când la avizier au fost afişate baremele de corectare. Pe baza lor, fiecare dintre concurenţi a putut să verifice răspunsurile marcate pe foaia de examen. La fel ca în cazul celor care au susţinut miercuri examenul, majoritatea a afişat o atitudine optimistă, prefaţând astfel că şi de această dată notele de admitere vor fi destul de mari.

Rezultatele concursului de admitere dau speranţe astfel reprezentanţilor Universităţii de Medicină şi Farmacie din Craiova că în acest an nu va fi nevoie de o a doua sesiune de admitere în toamnă, locurile la taxă fiind foarte posibil să se ocupe încă de pe acum.

CARMEN RUSAN şi RADU ILICEANU