Guvernul va trage bani şi din noul acord cu FMI

0
322
Victor Ponta

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a afirmat ieri, după o întâlnire a delegaţiei USL cu reprezentanţii FMI, ai Comisiei Europene şi ai Băncii Mondiale, că Guvernul a dus ţara „cu zăhărelul” înaintea încheierii acordului de tip preventiv, atunci când a afirmat că nu va utiliza suma pusă la dispoziţie. „În afara celor 20 miliarde din împrumutul anterior, folosiţi deja de Guvernul Boc, am fost duşi, ca de fiecare dată, cu zăhărelul, că ni s-a spus prima dată că nu avem nevoie de acord cu FMI, apoi că e doar o plasă de siguranţă şi, până la urmă, am luat toată plasa, şi acum ni s-a spus că este un acord de tip precautionary şi că nu vom utiliza banii, dar Guvernul Boc a folosit şi 5,5 miliarde de euro din noul acord cu FMI. Cu tot cu dobânzi vor fi 28 de miliarde, care vor ajunge, probabil, foarte puţini la români şi foarte mulţi la clienţii politici ai PDL”, a spus el. Întrebat de unde are această informaţie, Ponta a răspuns: „Este o certitudine, Guvernul Boc trebuie să tragă imediat prima tranşă din acest acord. Aşa se discută, pe baza folosirii acestor fonduri se construieşte (n.r. – la Guvern) reducerea deficitului la 4,4% anul acesta şi la 3% anul viitor”.