Euro 2024: Zlatko Dalic explodează de furie

0
470

Selecţionerul Croaţiei a explodat de furie, imediat după partida cu Italia (1-1) deplângând faptul că arbitrul olandez Danny Makkelie a semnalat 8 minute de prelungire, permiţând astfel Italiei să egaleze. „Nu ştiu de unde a luat arbitrul aceste 8 minute. De 5 ani vorbesc despre cum se comportă UEFA şi FIFA, dar nimeni nu mă ascultă. Nu prelungeşti 8 minute o repriză în care nu s-a întâmplat nimic deosebi. Câte faulturi şi întreruperi s-au întâmplat pentru a se aduna 8 minute?”. Un gol realizat de Mattia Zaccagni pe stadionul din Leipzig, în ultimele secunde, a complicat viitorul Croaţiei, care cu numai 2 puncte n-are cum se strecura între „cele mai bune 4”. În schimb, formaţia transalpină accede în optimile de finală unde o aşteaptă Elveţia. Luka Modric, omul meciului, cu cea mai tristă expresie din istorie, o legendă a fotbalului european, şi-a luat rămas bun de la marile turnee ale echipei naţionale.