Două grupe Mondiale se încheie astăzi

0
339

Astăzi se încheie meciurile din grupele A şi B de la Mondialul din Rusia. Din grupa A cunoaştem deja echipele calificate în optimi, Rusia şi Uruguay, ambele cu 6 puncte, disputa directă dintre ele urmând a stabili câştigătoarea grupei. Meciul se va juca de la ora 18, la Samara (TVR 1 şi TVR HD), la aceeaşi oră cu celălalt joc, Arabia Saudită – Egipt, programat la Volgograd (TVR 2). Clasament: 1. Rusia 6p (golaveraj 8-1), 2. Uruguay 6p (2-0), 3. Egipt 0p (1-4), 4. Arabia Saudită 0p (0-6).

În Grupa B, de la ora 21 se dispută ultimele două jocuri, Spania – Maroc (TVR 1 şi TVR HD) şi Portugalia – Iran TVR 2). La Kaliningrad, Spania are nevoie de un singur punct pentru calificare certă, în meciul contra singurei echipei din grupă care nu mai are şanse de calificare, Maroc. „Leii din Atlas” au lăsat o impresie bună în ambele jocuri de până acum, cedate la limită. Dacă pierd cu magrebienii, ibericii au nevoie pentru calificare ca în celălalt meci să nu câştige Iranul sau dacă o face să bată la o diferenţă mai mare decât ar pierde echipa lui Hierro. „Experienţa ne spune că astfel de jocuri sunt capcane, fiindcă adversarii nu au motivaţia calificării, dar nici presiune şi încearcă să lase o ultimă impresie frumoasă. S-a văzut la acest Mondial că puţine echipe au câştigat uşor” spune selecţionerul spaniol.

La Saransk, pe „Mordovia Arena”, iranienii îşi joacă ultima şansă de calificare, ei având nevoie de victorie pentru a ajunge în optimi. Având selecţioner portughez, iranienii speră să le găsească toate slăbiciunile campionilor europeni, dar mai ales calea de a-l bloca pe Cristiano Ronaldo, autor a 4 goluri până acum. Starul lui Real Madrid a marcat în poarta Iranului în acel 2-0 din grupele Mondialului din Germania, acum 12 ani. „La începutul turneului final, nimeni nu ne dădea vreo şansă, dar ne luptăm în continuare pentru visul nostru. Avem o mare ambiţie de a câştiga, acesta este cel mai important meci al meu în cei 7 ani pe banca Iranului” spune Carlos Queiroz. Clasamentul grupei B: 1. Spania 4p (4-3), 2. Portugalia 4p (4-3), 3. Iran 3p (1-1), 4. Maroc 0p (0-2).