Cupa Confederaţiilor: Rusia (ţara gazdă) – out!

0
409

copa-confederaciones-rusia-2017Cu două înfrângeri consecutive în grupa A (0-1 cu Portugalia şi 1-2 cu Mexic), reprezentativa de fotbal a Rusiei se vede prematur eliminată, la actuala ediţie a Cupei Confederaţiilor, pe care o găzduieşte. Competiţia se desfăşoară la Sankt Petersburg, Moscova, Kazan şi Soci. Partida de aseară, cu Mexicul, a fost una tensionată (6 cartonaşe galbene şi unul roşu), condusă de americanul Marck Geiger (arbitru FIFA din partea CONCACAF) a fost aproape să degenereze în final, la Kazan, după ce Sbornaia a avut două penalty-uri neacordate la Shirkov (min. 6) şi Smolov (min. 17), arbitrul video Jair Marruf semnalând centralul. Ruşii au deschis scorul prin Samedov (min. 24), dar s-au văzut egalaţi până la pauză, prin jucătorul lui FC Porto, N. Aranjo (min. 30). La reluare, Herving Lozano (min 52), un tânăr jucător de numai 21 de ani, achiziţionat recent de Eindhoven, a marcat golul victoriei.

Portugalia (4-0 cu Noua Zeelandă), graţie golurilor realizate de Cristiano (min. 33), Bernardo (min. 37), Andre Silva (min. 80) şi Nani (min 90) s-a calificat în semifinale de pe primul loc. Cu 75 de goluri marcate la reprezentativa lusitană, Cristiano Ronaldo devine al doilea golgeter, după ungurul Sandor Kocsis. Cu 84 de goluri, rămâne pe primul loc ungurul Ferenc Puskas. Clasamentul grupei: Portugalia – 7p; Mexic – 7p; Rusia – 3p; Noua Zeelandă – 3p.

Astăzi, în grupa B sunt programate meciurile Chile – Australia şi germania – Camerun, ambele de la ora 18.00. În clasament Chile şi germania au câte 4 puncte fiecare, Australia şi Camerun câte în punct.