Kerry, în vizită în regiunea irakiană autonomă Kurdistan

0
401


Secretarul de stat american John Kerry a sosit, ieri, în regiunea autonomă Kurdistan din Irak, în cadrul unei misiuni ultra-delicate, menite să încerce să unească forţele politice în faţa ofensivei insurgenţilor sunniţi. La Erbil, capitala Kurdistanului, Kerry urma să îl întâlnească pe preşedintele Massoud Barzani, care l-a îndemnat pe premierul irakian Nuri al-Maliki, aflat la putere din 2006, să demisioneze. Secretarul de stat va insista asupra “rolului important pe care l-ar putea juca kurzii în vederea ajutorării Guvernului central să facă faţă (…) provocărilor, în interesul tuturor irakienilor”, a declarat Jen Psaki, o purtătoare de cuvânt a Departamentului de Stat. Ofensiva insurgenţilor le-a permis kurzilor să preia controlul asupra unor sectoare pe care şi le dispută cu Bagdadul şi pe care vor să le integreze în regiunea autonomă. Astfel, forţele lor de securitate deţin deja controlul asupra oraşului multietnic şi petrolier Kirkuk, aflat în dispută. Întrebat dacă kurzii din Irak caută să-şi proclame independenţa, Barzani a răspuns că „Irakul este în mod clar pe cale să se dezintegreze, oricum, şi este evident că un Guvern federal sau central a pierdut integral controlul”. Oficialii americani sunt conştienţi de faptul că aceste cuceriri efectuate de către kurzi în ultimele săptămâni pe teren ar putea să fie ireversibile. Însă Washingtonul vrea să-i convingă pe kurzi să ajute la accelerarea formării unui nou guvern, în urma alegerilor din aprilie. În virtutea sistemului în vigoare în ultimii ani, preşedintele Irakului este un kurd, premierul este un şiit, iar preşedintele Parlamentului este un sunnit. Peste 1.000 de persoane au fost ucise în intervalul 5-17 iunie în regiunile din nordul Irakului ocupate de insurgenţi sunniţi, anunţă Înaltul Comisariat ONU pentru Drepturile Omului. „Cel puţin 757 de civili au fost ucişi, iar 599 au fost răniţi în provinciile Ninive, Diyala şi Salaheddine, în perioada 5 – 22 iunie. Alte cel puţin 318 persoane au fost ucise, iar 590 au fost rănite în aceeaşi perioadă, la Bagdad şi în alte regiuni”, a declarat Rupert Colville, purtătorul de cuvânt al agenţiei ONU.