Gane promite un joc ofensiv al Craiovei

0
367

Antrenorul oscilează între aşezările 4-3-3 şi 4-4-2

Ionel Gane spune că-şi doreşte ca echipa să joace un fotbal ofensiv, nu pe contraatac, iar sistemul de joc va fi ales în funcţie de jucătorii pe care-i va avea la dispoziţie.  Am fost şi voi rămâne adeptul fotbalului ofensiv, poate şi pentru că sunt atacant şi îmi place golul. Filosofia mea despre fotbal este că e un joc de bărbaţi, curajos şi plin de elan, nu unul de aşteptare sau în care să joci la ciupeală. Vreau ca echipa mea să intre pe teren şi să forţeze golul din primele minute. Ca sisteme de joc, îmi plac 4-3-3 şi 4-4-2, dar în această perioadă caut să-mi cunosc cât mai bine jucătorii, să discut cu fiecare în parte, să văd pe ce post se simt cel mai bine, apoi voi încerca să-i pun în valoare cât mai bine. Degeaba prefer eu un sistem dacă jucătorii îmi spun că nu se simt bine în acea formulă şi nu dau randament maxim. De asemenea, sunt adeptul regulilor, al disciplinei. Ţin la anumite principii, pe care eu o să le comunic jucătorilor în această perioadă, dar sunt şi dispus la comunicare. Le cer să fie echilibraţi în tot ceea ce fac şi să înţeleagă că grupul e cel mai important, nu voi pune niciodată un jucător mai presus decât echipa” spune antrenorul Craiovei.

Madson – certitudine, Chera – de văzut

Gane aşteaptă să se convingă în privinţa jucătorilor pe care-i are în probe în Slovenia, unii fiind însă certitudini, precum brazilianul Madson, în timp ce Jean Chera trebuie să demonstreze ce poate în meciurile amicale din Slovenia. „Pe Madson îl ştim de la Vaslui, unde era un jucător de bază, un recuperator foarte bun, dar şi cu simţ al fazei ofensive, a dat destule goluri (dou, n.r.). Despre Jean Chera nu mi-am făcut încă o părere. L-am avut doar la un antrenament. Cu siguranţă este un jucător foarte talentat, dar are un minus în ceea ce priveşte continuitatea, în ultimii doi ani a fost mai mult plimbat decât a jucat. Ca să-şi demonstreze talentul va trebui să muncească foarte mult, iar noi vom încerca să îi asigurăm liniştea pe care la alte echipe nu a găsit-o în alte părţi” a declarat Gane. Antrenorul l-a confirmat pe Pleşan în postura de căpitan, urmând să se decidă în privinţa celorlalţi purtători ai banderolei: „Primul căpitan va fi Pleşan, un jucător important pentru noi, voi vedea care vor fi următorii. Căpitanul trebuie să fie un lider adevărat, un jucător care pe teren pune primul capul în contră şi trage grupul după el. Când porţi banderola de căpitan la Universitatea Craiova, trebuie să fii conştient de responsabilitatea pe care o ai”.

„Pe suporterii sceptici îi pot convinge cu evoluţia echipei”

Gane a vorbit şi despre reticenţa cu care a fost privit de suporterii din Bănie, CV-ul său nefiind unul pe măsura aşteptărilor în privinţa noului tehnician. „Nu mi-a fost uşor cu înţepăturile unor suporteri, dar cu vorbe n-o să-i conving. Am mare încredere că, dacă le vom oferi oltenilor un joc frumos, ei îl vor aprecia. Eu nici ca jucător n-am fost numai aplaudat, dimpotrivă, dacă ar fi fost să ţin cont de toate înjurăturile luate la ratări, trebuia să mă fi lăsat de fotbal. Dar pe mine lucrurile astea mă ambiţionează. Pun multă pasiune în ceea ce fac şi nu mă sperie nimic. Dacă ar fi venit un antrenor cu nume, probabil că ar fi fost primit mai bine, dar până la urmă tot problema jocului echipei se punea. Se tot repetă că am retrogradat cu două echipe, dar nu se spune conjunctura în care le-am preluat, în mijlocul campionatului, cu multe puncte de recuperat şi cu multe probleme financiare. Jucătorii erau neplătiţi de luni de zile iar noi abia strângeam bani să facem deplasările. Nu a fost deloc uşor în condiţiile astea şi totuşi jocul a plăcut ochiului. Eu cred că ăsta e un aspect important, mai ales pentru olteni” spune fostul atacant.