Brazilia – Chile şi Olanda – Mexic, primele „optimi” de la CM

0
413

Luni seară, şi mai apoi târziu în noapte, s-au conturat primele optimi de finală de la Cupa Mondială, gazda Brazilia urmând să înfrunte reprezentativa statului Chile, sâmbătă, la Belo Horizonte, iar Olanda pe Mexic, duminică, la Fortaleza. Fapt devenit certitudine, pentru că ierarhiile la vârf n-au suferit vreo modificare în runda finală a fazei grupelor A şi B, după ce Olanda a trecut cu 2-0 de Chile, Brazilia cu 4-1 de Camerun şi Mexic cu 3-1 de Croaţia.

Liniştea a venit de pe bancă

Olanda avea nevoie de o remiză cu Chile, graţie golaverajului superior, pentru a câştiga grupa B şi pentru a evita o eventuală confruntare cu Brazilia, formaţie ce pornea drept mare favorită în faţa „dezamăgirii” Camerun, meci ce debuta patru ore târziu. Şi aşa şi părea să se încheie disputa de la Sao Paulo, până în momentul când selecţionerul „Portocalei mecanice”, Louis van Gaal, a decis să-i arunce în luptă pe Memphis Depay (69) şi Leroy Fer (75). Teribilă inspiraţie. Fer (foto), fotbalist în Anglia, la Norwich City, n-a avut nevoie de mai mult de 100 de secunde pentru a-l învinge pe noul goalkeeper al Barcelonei, Claudio Bravo, înscriind cu o lovitură de cap, graţie unei centrări semnate de Janmaat. În prelungiri, şi Depay avea să străpungă defensiva sud-americanilor, după un contraatac purtat într-o viteză supersonică de Robben, care a trimis în faţa porţii pentru 2-0. Din postura de rezervă, Depay punctase şi în meciul anterior, înscriind golul decisiv contra Australiei (3-2). Până la reuşita lui Fer, chilienii fuseseră echipa mai prezentă în joc. Ocaziile cu adevărat mari însă au lipsit. 63 faţă de 37 la sută au avut posesie în acest meci fotbaliştii din America de Sud, plus 10-8 la şuturi spre poartă, dar nu i-a ajutat la nimic.

Furia aztecă şi emoţiile gazdelor

Neymar a înscris repede (17) în meciul cu Camerun şi se părea că gazdele nu vor avea nici o problemă în a câştiga fără probleme grupa şi a evita Olanda. Mai ales că Mexicul, singura care îi putea lua faţa (la golaveraj), juca un meci decisiv cu Croaţia. O altă reuşită a lui Neymar (34), după ce şi africanii punctaseră prin Matip (26), plus golul de 3-1 al lui Fred (din ofsaid, min. 49), chiar că înlăturaseră orice umbră de îndoială. Însă, după un final furibund, cu 3 goluri mexicane în doar 10 minute (72-82), a dat peste cap toate calculele. Verzii mai aveau nevoie de un gol (golaveraj 4-0, faţă de 6-2) pentru a prelua şefia grupei. Fernandinho nu şi-a lăsat fanii să tremure însă decât două minute, făcând 4-1 (7-2 golaveraj). Fond pe care mexicanii n-au mai forţat, iar Perisici (87) a mai salvat ceva din onoarea croaţilor.

În sfârşit, victorie şi pentru Spania

În singurul meci fără miză al zilei, Spania, ridiculiazată anterior de Olanda şi Chile, şi-a luat la revedere de la Mondialul brazilian cu un succes la scor de neprezentare, 3-0 contra Australiei. Vicente Del Bosque a trimis în teren o echipă mult schimbată, iar golurile încă deţinătoarei titlului suprem au purtat semnăturile lui Villa, Torres şi Mata. „Am părăsit cu demnitate Cupa Mondială. În primele minute, jucătorii nu şi-au găsit ritmul, dar treptat am pus stăpânire pe joc şi am fost superiori adversarilor. Am fost puţin mai slabi decât primele două echipe din grupă. Olanda şi Chile au meritat să se califice. Noi am jucat slab, dar adversarii au fost puternici”, a spus după meci selecţionerul iberic, Vicente Del Bosque.