Vladimir Tismăneanu şi accesul său nelimitat la rima prozaică

0
399

Î

Vladimir Tismăneanu

ntr-o postare pe site-ul Contributors.ro, politologul Vladimir Tismăneanu îşi intitulează liturghia astfel: „Din lac în puţ: Victor Ponta, între Che Guevara şi Adrian Năstase”. Motivul copitei administrate, realmente aiurea, premierului Victor Ponta pleacă de la faptul că acesta i-a urat sâmbătă, pe contul său de Facebook, „La mulţi ani” fostului premier Adrian Năstase, în ziua când acesta împlinea 63 de ani. Faptul că premierul Victor Ponta subliniază, fie din curtoazie, fie din convingere, că a avut ce învăţa de la Năstase şi acesta va rămâne acelaşi model de înţelepciune şi maturitate politică, îl irită pe politologul de peste ocean, provocându-i adevărate reverii. Şi îşi aminteşte cum, împreună cu „regretata Tita Chiper, o mare jurnalistă, înzestrată cu un fantastic simţ al umorului în anii ’70”, croiau lozinci posibil de scandat la un congres PCR post-Ceauşescu. Probă exacerbată de curaj! Că „regretata Tita Chiper”, fosta soţie a lui Alexandru Ivasiuc, chiar poate fi considerată „o mare jurnalistă a anilor ’70” este mai mult decât discutabil. Mai ales că nu sunt amintite nici publicaţiile la care scria, pentru a o putea „reevalua”, că tot se poartă conceptul. Sau o discutăm numai după ceea ce a publicat în „Dilema” lui Andrei Pleşu. Încă puţin şi politologul Vladimir Tismăneanu o aşeza lângă Oriana Fallaci, şi nu era cazul. Cât priveşte conţinutul sloganelor „post-Ceauşescu” concepute „atunci” şi făcute publice „acum”, te apucă râsul: „Pe tovarăşul Mizil/ Îl cunoaştem de copil”, „De nimic nu ne e frică/ Când în frunte e Burtică”, „Cincinal din trei în trei/ Cu tovarăşul Andrei”, „Prin tovarăşul Făsui/ Socialismul îl văzui”. Învolburarea propagandistică imobilizatoare, încrâncenarea partizan-politică dau cuvintelor şansa nefericită să-şi piardă sensul pe drum, iar rima e prozaică de tot şi sugerează multe. Inclusiv efectul tardiv al unor excese din tinereţe. Când compui inepţii – „Ne vom face mii de case/ Sub tovarăşul Năstase” sau zglobiile versuri rimate „Ca oţelu’ şi ca fonta/ Ne întăreşte Victor Ponta” –, semnele nu sunt bune deloc. Lăsăm de-o parte faptul că pe Vladimir Tismăneanu nu-l mai întăreşte, nu Victor Ponta, dar nici ciocolata Postăvarul şi nici ciocolata Pitic. Şi nici sucul de roşii. Există o limită a ruşinii în toate şi dacă Adrian Năstase este un arghirofil fripturist, ce a făcut Vladimir Tismăneanu pe la ICR, fără să dea în vreo împrejurare explicaţii plauzibile, cum dracu’ s-o chema? În fine, „îmbucurătoare” este citarea inspirată a politologului Cristian Preda (parcă a fost suspendat recent din PDL!), care defineşte reverenţa lui Victor Ponta la adresa lui Adrian Năstase drept amorală. N-aveam nici o îndoială că marile spirite… se întâlnesc.