Berlusconi, condamnat pentru femei

0
295

Trei magistraţi, Carmen D’Elia, Orsola De Cristofaro şi Giulia Turri l-au condamnat luni, 24 iunie a.c., pe Silvio Berlusconi la 7 ani de închisoare şi interdicţia pe viaţă a exercitării de funcţii publice, în procesul Rubygate, unde era acuzat de abuz de putere şi prostituţie cu minore. Fără a ţine seama de circumstanţele atenuante, completul de judecată a mărit cu un an suplimentar pedeapsa cerută de procurorul Ilda Boccassini. Chiar dacă avocaţii săi vor face apel, traiectoria politică a lui Silvio Berlusconi, deja condamnat săptămâna trecută la 5 ani închisoare pentru fraudă fiscală, a suferit o nouă lovitură. Condamnările, niciuna dintre ele definitive, mai pot fi evitate doar prin prescripţia faptelor, depenalizarea lor, care au salvat întotdeauana sentinţe definitive. Complexitatea faptelor (corupţie, evaziune fiscală), deşi sistematic demonstrată, a îngăduit o tergiversare, deloc surprinzătoare, iar puterea mediatică i-a permis prezentarea sa drept a unui „cavaler alb injust acuzat de judecătorii roşii”, convingând o parte a populaţiei că este nevinovat. Dar „afacerea Ruby” este de altă natură. Deşi datorită vârstei sale (76 de ani) şi a posibilităţii încă unei căi de atac – apelul – este puţin probabil ca Berlusconi să facă vreo zi de închisoare, povestea este defăimătoare. Afacerea Ruby este simplă. Limpede ca apa de râu. Fără conturi offshore, circuite financiare complexe, bani trecuţi dintr-o mână în alta, totul petrecându-se între producător şi consumator. O tânără minoră, în momentul faptelor, Karima El Mahroug, intră în intimitatea celui mai puternic om al Italiei, graţie prietenilor acestuia din urmă. Ea petrece mai multe nopţi în reşedinţa Arcore, în Lombardia, teatrul mai multor nopţi fierbinţi de bunga-bunga, în compania unei mulţimi de fete de escortă, remunerate corespunzător (între 2.000 şi 5.000 de euro pe noapte). Toate dispun de salariu şi de un apartament, via Olgettina la Milano. Dar Karima vrea mai mult. Această tânără marocană, crescută în Sicilia devine o ameninţare. Când a fost arestată pentru furt, în mai 2010, Silvio Berlusconi a încercat prin toate mijloacele, inclusiv prin presiune, a o elibera din secţia de poliţie din Milano, ajungându-se până la a fi considerată nepoata preşedintelui egiptean Hosni Mubarack şi posibilitatea unui incident diplomatic, cum spunea „Il Cavaliere”. În realitate, el se temea ca fata să nu vorbească. Ruby a ştiut să profite cât mai mult pe seama tăcerii sale. Care i-a adus mulţi bani. Mai exact un salariu lunar de 3.000 de euro pentru serviciile prestatate, cum s-a întâmplat şi cu colegele sale. Acestea din urmă s-au confesat că Berlusconi a donat 50.000 de euro pentru a-i deschide un salon de cosmetică. Anchetatorii vorbesc de 4 miloane de euro. Tribunalul a cerut confiscarea bunurilor puse deja sub sechestru. Decizia magistraţilor n-a spulberat această fabulă. Adică, transformarea lui Silvio Berlusconi în „Jean Valjean, salvatorul orfelinelor”, Karima fiind considerată o „Cosette de 17 ani”. Afacerea Ruby, din perspectivă corectă se termină trist. Numai că… Alegerile italiene din 24 şi 25 februarie au dat o mică victorie stângii la Camera Deputaţilor (55% din locuri), dar nu şi în cazul Senatului, unde nicio coaliţie nu deţine majoritatea. După două luni de blocaj, un guvern de coaliţie condus de Enrico Letta (centru-stânga) a fost instalat. Dar cu sprijinul lui Silvio Berlusconi. Acestuia i se datorează surmontarea unui greu moment politic. Peste cât timp vor fi organizarte noi alegeri legislative în Italia nu se ştie, dar se ştie în schimb altceva. Şi anume, că ieşirea din scena politică a lui Silvio Berlusconi poate atrage şi prăbuşirea actualului guvern. Deşi, Berlusconi a reiterat loialitatea faţă de uniunea politică condusă de democratul Enrico Letta, promiţând că sprijinul său nu are nicio legătură cu soarta sa juridică. În noiembrie, Curtea Supremă de Justiţie ar trebui să dea o decizie finală privind condamnarea sa. Dar până atunci, trupele sale din Parlament vor încerca o amnistie generală pentru a-l salva pe fostul preşedinte al Consiliului de Miniştri.