Trei persoane condamnate în dosarul “fabricii de bani” de pe “Râului”

3
533

Trei dintre cele opt persoane trimise în judecată de procurorii DIICOT Serviciul Teritorial Craiova, la sfârşitul lunii martie a.c. pentru falsificarea de lei şi euro şi distribuirea bancnotelor în Craiova şi în judeţ, dar şi pentru furturi de cablu telefonic, au fost condamnate de magistraţii Tribunalului Dolj la pedepse cu închisoarea variind între 5 ani, după ce şi-au recunoscut vina. Pentru restul, procesul continuă şi, în acelaşi dosar, procurorii spun că nu au finalizat încă cercetările faţă de ofiţerul SIPI Dolj suspectat de favorizarea infractorului.

Reamintim că, la începutul lunii februarie a.c., poliţiştii şi procurorii de crimă organizată craioveni au demarat o operaţiune de destructurare a unei reţele de falsificatori de bani – lei şi valută – care acţiona în Craiova dar şi pe teritoriul judeţului. Astfel, marţi, 1 februarie a.c., poliţişti din cadrul BCCO Craiova, în colaborare cu poliţişti de la SCCO Mehedinţi, sprijiniţi de luptătorii SIR din cadrul IPJ Dolj, totul sub coordonarea procurorului de caz din cadrul DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova, au descins la mai multe locuinţe ale romilor de pe strada “Râului” din Craiova, dar şi în alte locaţii, fiind ridicaţi Victor Sîrbu, de 36 de ani (care a fost prins în comuna Galicea Mare), Zaharia Radu zis “Tohari”, de 40 de ani, Tomică Mihai zis “Tomil”, de 23 de ani, Florin Radu, în timp ce din municipiul Drobeta Turnu Severin, judeţul Mehedinţi, a fost “săltat” un alt membru al grupului, Ovidiu Vasile Petcu, de 27 de ani, toţi cinci fiind arestaţi preventiv de pe 2 februarie a.c. Mihai Dan Pădaru, de 25 de ani şi Marian Mihai, de 32 de ani nu au fost găsiţi de poliţişti, pe numele lor fiind emise ulterior mandate de arestare în lipsă, în timp ce Ionuţ Logoviceanu a fost cercetat în stare de libertate. În urma percheziţiilor au fost găsite o unitate de calculator în care poliţiştii au dat peste matriţele bancnotelor care erau falsificate, un scanner şi o imprimantă performante utilizate la contrafacerea bancnotelor autohtone şi 14 bancnote contrafăcute din cupiurile de 100 lei, 500 lei, 200 euro şi 500 euro.

Grupul se ocupa atât cu ”producerea” bancnotelor false, cât şi cu punerea lor în circulaţie, şeful, respectiv Victor Sîrbu încasând 50% din valoarea bancnotelor false, însă în bani adevăraţi, după cum au stabilit procurorii DIICOT Craiova. Pe parcursul lunii noiembrie 2010, membrii grupului infracţional au falsificat şi pus în circulaţie pe raza municipiului Craiova şi a comunelor doljene Podari, Bucovăţ, Pleniţa, Galicea Mare, Maglavit şi Desa patru bancnote din cupiura de 500 lei, toate având aceeaşi serie, două bancnote din cupiura de 200 lei şi alte trei din cupiura de 100 lei, alimentând de la cinci staţii GPL din judeţ şi din oraş, însă au făcut cumpărături şi de la patru magazine, de unde oamenii legii au ridicat ulterior bancnotele false.

Au recunoscut şi au primit câte cinci ani de închisoare

Victor Sîrbu, Zaharia Radu zis “Tohari”, Tomică Mihai zis “Tomil”, Florin Radu, Ovidiu Vasile Petcu, Mihai Dan Pădaru, Marian Mihai şi Ionuţ Logoviceanu au fost trimişi în judecată pentru constituirea unui grup infracţional organizat, falsificare de monedă, punere în circulaţie a valorilor falsificate şi furturi de cablu, dosarul fiind înaintat Tribunalului Dolj. În cursul acestei săptămâni, trei dintre inculpaţi, respectiv Florin Radu, Mihai Tomică şi Petcu Vasile Ovidiu şi-au recunoscut infracţiunile comise în faţa judecătorilor şi au beneficiat de reducerea cu o treime a pedepselor în baza Legii Micii Reforme în Justiţie. Astfel, Florin Radu a fost condamnat la 5 ani de închisoare, iar Tomică şi Petcu câte 5 ani şi şase luni de închisoare, plus interzicerea unor drepturi. În aceeaşi sentinţă, instanţa a dispus disjungerea judecării cauzei, potrivit procedurii de drept comun, cu privire la inculpaţii Sîrbu Victor, Radu Zaharia, Mihai Marian, Podaru Mihai Dan şi Logoviceanu Ionuţ Adi, faţă de care procesul îşi continuă cursul, la aceeaşi instanţă.

În ceea ce-l priveşte pe ofiţerul SJIPI Dolj Vlad Cosmin Totora, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova au precizat ieri că cercetările faţă de acesta continuă şi în prezent pentru comiterea infracţiunii de favorizarea infractorului.

 

3 COMENTARII

  1. nu mai scrieti numai prostii! Duceti-va in sala de judecata si aflati purul adevar! Acolo veti vedea ce spun si avocatii apararii (detinutilor)! Pentru 2000 de lei (paguba totala, 300lei/persoana) este corect sa stai 5 ani in inchisoare? Voi nu ati pagubit pe nimeni de 300 de lei? Cati ani ati stat in inchisoare?

  2. Procurorii din acest caz vor sa se afirme, nu au cu ce! Au prins niste infractori prosti care sa stea 5 ani pentru o paguba de cateva sute de lei. D-lor procurori, cautati ceva mai cu greutate!

  3. “otrava” a fost “importata”-sa nu spunem impusa-,etnobotanice,bani falsi… de ce sa nu o fabricam loco? ce conteaza ca cei slabi-un batrin ,o batrina -primesc 200,300 lei falsi ca pensie? ce conteaza ca se lasa un loc incolmabil in familie ,rude, prieteni, cu 200km la ora ,sau citeva ceasuri de halucinatzii? viatza nu este un drep ci o datorie!

Comments are closed.