Preţul gazelor rămâne neschimbat pentru populaţie

0
264

Preţul gazelor naturale achitat de populaţie şi producătorii de energie termică va fi menţinut până la 1 iulie 2012, dar consumatorii industriali vor plăti cu 10% mai mult începând de la 1 iulie 2011, a anunţat, ieri, Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). „Comitetul de reglementare ANRE a aprobat menţinerea la nivelul actual a preţurilor finale reglementate aferente consumatorilor casnici şi producătorilor de energie termică, numai pentru cantitatea de gaze utilizată la producerea de energie termică, în centralele de cogenerare şi în centralele termice, destinată consumului populaţiei”, se arată într-un comunicat al Autorităţii. Totodată, preţul final reglementat al gazelor „creşte, în medie cu circa 10%, pentru consumatorii non-casnici, cu excepţia producătorilor de energie termică, pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice, care este destinată consumului populaţiei, începând cu 1 iulie 2011”.

ANRE motivează decizia majorării preţurilor gazelor pentru sectorul industrial prin creşterea preţului gazului din import de la 290 dolari la 460 dolari pe 1.000 de metri cubi şi prin modificarea structurii amestecului de gaze care intră în componenţa costului unitar al gazului (CUG).

Cea mai recentă modificare a preţului gazelor naturale a fost efectuată de ANRE în 1 iulie 2009.