Rebelii libieni au contacte indirecte cu reprezentanţii autorităţilor de la Tripoli şi au evocat posibilitatea ca Muammar Gaddafi să rămână în Libia dacă renunţă la putere, a declarat Mahmoud Shammam, purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Tranziţie. Întrebat, într-un interviu pentru cotidianul francez “Le Figaro”, despre existenţa vreunor contacte între insurgenţi şi regimul libian, Shammam a răspuns: “Da, contacte sunt în curs, prin intermediari. Dar aceste negocieri nu sunt niciodată directe. Ele se desfăşoară uneori în Africa de Sud, alteori la Paris, unde Gaddafi a trimis recent un reprezentant, pentru a discuta cu noi”. “Discutăm cu ei mecanismele plecării de la putere a lui Gaddafi”, continuă purtătorul de cuvânt al CNT, reafirmând că participarea fostului preşedinte şi a membrilor familiei sale într-un viitor Guvern este “total exclusă”. “Considerăm că el (n.r. – Gaddafi) trebuie să se resemneze cu plecarea sau să accepte o retragere într-o zonă izolată din Libia. Nu vedem nici un inconvenient ca el să rămână într-o oază libiană, sub control internaţional”, a adăugat Shammam.