Certitudinile premierului Florin Cîţu privind liberalismul!

0
916

Premierul Florin Cîţu, cultivând un angelism inadecvat şi perdant, îşi laudă guvernarea –excesiv- printr-o scurtă postare pe Facebook, prilejuită de aniversarea a 146 de ani de la înfiinţarea PNL. Aproape un veac şi jumătate, în care PNL a promovat –în opinia sa- singura soluţie pentru bunăstarea tuturor românilor: liberalismul. Nu dăm acestei aserţiuni o conotaţie polemică sau provocatoare. Recunoaştem chiar că toate guvernele lumii sunt înclinate să se laude, să-şi apere poziţiile, să-şi justifice eşecurile. Toate se explică şi încearcă să minimalizeze argumentele criticilor. Dar lucrurile au o limită. E mai mult decât întristător reflexul premierului Florin Cîţu de a prelua stilistica triumfalistă a totalitarismului veşnic îndreptăţit şi glorios în perpetuitate. Ceea ce surprinde este faptul că premierul Florin Cîţu n-are îndoieli, ci numai certitudini, deşi ne aflăm după o îndelungată aşteptare, într-un moment de relaxare a rigorilor sanitare, care ar putea declanşa o revigorare economică firească. Cu alte cuvinte contextul este, în continuare, neliniştitor. Sunt multe de spus despre liberalism în general, numai că guvernarea sa este mai degrabă una hibridă, alături de USR-Plus –formaţiune afiliată şi în Parlamentul European unei alte familii politice-, şi UDMR, dar nu asta e problema, cât adversitatea, fără limite tolerabile, faţă de social-democraţi, câştigătorii de drept ai ultimelor alegeri parlamentare. În 2019, spunea premierul Florin Cîţu, PNL a scăpat ţara de PSD –de trădările arvunite nu se mai pomeneşte- şi şi-a asumat guvernarea într-o perioadă dificilă. Cât sacrificiu! De ce „dificilă” nu suntem lămuriţi, dar, „acum guvernul pe care îl conduc îşi asumă cele mai curajoase reforme liberale”. De împrumuturile externe năucitoare de ordinul miliardelor de euro nicio pomeneală. Ceva „istorie recentă”: de curând preşedintele Senatului, Anca Dragu, membră USR-Plus, a afirmat, la un post de televiziune, că guvernul cel mai performant, pe care l-a avut România, a fost cel de la începutul anilor 2000, condus de Adrian Năstase, care ne-a dus la aderarea la Uniunea Europeană şi a avut creştere economică consistentă. Ulterior, Anca Dragu şi-a mai nuanţat aprecierea, în urma reproşurilor din partid, menţionând că s-a referit la longevitatea miniştrilor în guvern. Fireşte, e dificil de făcut astfel de comparaţii, fiindcă sunt multe variabile care trebuie avute în vedere. De pildă, un guvern liberal autentic a fost cel condus de Călin Popescu Tăriceanu, după scoaterea ex-PD din alianţa de guvernare, susţinut în Parlament de social-democraţi. Guvernul Victor Ponta, ieşit din scenă, înainte de vreme, cu prea multă „dreapta”, un soi de blairism de gradul doi, n-a rezonat cu marea masă de alegători ai social-democraţilor, care au salutat în schimb atitudinea lui Liviu Dragnea faţă de multinaţionale versus capitalul românesc. Pedala pe care a apăsat Liviu Dragnea a fost din păcate periculoasă, lipsită de plasă de susţinere şi imaginaţie. Este PNL-ul actual moştenitorul PNL-ului din vremea Brătienilor, după “hibridarea” cu PDL-ul de acum câţiva ani? Se poate reflecta la acest detaliu. Să revenim însă la guvernul condus de Florin Cîţu, o congregaţie de interese veroase, nicidecum o echipă contopită într-o viziune unitară. Zone de influenţă, scopuri diferite, pentru care unii sunt gata să le ia gâtul altora. Aroganţa ţine loc de gramatică, iar reformele molfăite înseamnă acumularea de mai multă putere, cu care nu ştiu să facă altceva decât afaceri pe cont propriu şi păruială cu vecinii de bancă. Oricum, spectacolul de pe scena politică nu e deloc agreabil. Căpuşarea spitalelor la vremuri de pandemie, cu echipamente achiziţionate la suprapreţ se află acum, după controalele Curţii de Conturi, în atenţia DNA. Guvernarea actuală, în opinia premierului Florin Cîţu nu înseamnă altceva decât negarea a tot ceea ce s-a făcut înaintea lor. În fine, liberalismul la care se referă, destul de otova, premierul Florin Cîţu se poate discuta pe spaţii generoase. Referirea sa la istoria partidului, din care face parte, ar putea fi contrazisă, de ceea ce reputatul istoric american Keith Hitchins menţionează în lucrarea sa de excepţie „Scurtă istorie a României”. Şi nu e singura, dar nu mai trimitem pe nimeni la bibliotecă. Asta ca să nu se creadă cumva că guvernările liberale din perioada interbelică au făcut ţara „o grădină”, pe care au distrus-o alţii.