Brazilia: Ingerinţele preşedintelui Bolsonaro în anchete ale Poliţiei Federale

0
543

Jair Bolsonaro, preşedintele Braziliei, a mers prea departe. Vizat de o anchetă a procurorului general al republicii, Augusto Aras, care doreşte să afle dacă a încercat să intervină în anchete ale Poliţiei Federale vizând „apropiaţi”, preşedintele brazilian, de extremă dreaptă, Jair Bolsonaro s-a văzut pus în încurcătură prin difuzarea unei înregistrări oficiale a unei reuniuni ministeriale. În respectiva înregistrare, publicată prin decizia unui judecător al Curţii Supreme, şeful statului şi-a multiplicat injuriile şi s-a plâns că nu poate obţine informaţii de la poliţie, criticând serviciul de informaţii. „Eu nu vreu să aştept ca toată familia mea sau toţi prietenii mei să aibă probleme, pentru a schimba şeful securităţii din Rio de Janeiro”. Înregistrarea demonstrează clar că preşedintele s-a interferat în problemele Poliţiei Federale, cum l-a şi denunţat fostul ministru al Justiţiei, Sergio Moro, după demisie. Între altele Jair Bolsonaro a mai spus că deţine un serviciu propriu de informaţii, ori nimic în ordinea constituţională şi nici în principiile care guvernează o societate democratică nu autorizează şeful de stat în a dispune de aşa ceva a scris Folha de Sao Paolo, estimând că procurorul general este obligat să aprofundeze ancheta. Duminică 24 mai a.c., preşedintele brazilian Jair Bolsonaro a participat la o întâlnire cu susţinătorii săi sfidând normele sanitare şi de distanţare socială în vigoare, într-un moment în care Brazilia a devenit a doua ţară din lume lovită de Covid-19. Cu 30% în sondaje, Jair Bolsonaro, se vede acuzat de obstrucţionarea justiţiei, dar rămâne de văzut dacă se vor declanşa măsurile de suspendare a sa.