Gustavo şi Tiago, gânduri la indigo: „Mergem la Bucureşti să facem un meci mare!”

0
374

Doi dintre străinii care s-au impus anul acesta ca titulari la Universitatea Craiova, Gustavo di Mauro şi Tiago Ferreira, au ocazia de a câştiga primul trofeu important din cariera lor, după ce au bifat un loc pe podiumul Ligii I cu echipa din Bănie. Cei doi vorbitori de portugheză au fost prezenţi la deschiderea acţiunii de vânzare a abonamentelor pentru sezonul următor şi le-au promis fanilor că vor aduce Cupa României în Bănie. “Mergem la Bucureşti să facem un meci mare pentru oraş, pentru suporteri, vom juca toţi cu sufletul pentru a câştiga Cupa. Am văzut adversarul, este o echipă bună, care atacă rapid, dar suntem pregătiţi de finală. E foarte important suportul fanilor, ştim că vor fi mulţi alături de noi şi vrem să-i facem fericiţi. Eu mai am un an de contract, sunt fericit aici, cu oraşul, cu clubul, cu colegii şi nu-mi doresc să plec. Cred că am făcut maximum, am prins podiumul, ştim că de 23 de ani nu am fost aici, ne bucurăm şi ne concentrăm pentru finală” a declarat Gustavo, care a marcat în acest sezon 11 goluri în Liga I şi 2 în Cupa României, cu Afumaţi şi FC Botoşani. La rândul său, Tiago Ferreira, speră că el şi colegii vor aduce primul trofeu în Bănie după 25 de ani. “Este adevărat că Universitatea nu a mai luat de mult timp un trofeu şi cred că oraşul, echipa, fanii merită acest lucru, vom încerca duminică să le facem această bucurie. Din ce am văzut, Hermannstadt este o echipă mai bună decât multe echipe pe care le-am întâlnit în Liga I, sunt foarte bine organizaţi. Este incredibil ce se întâmplă cu fanii în acest oraş, Craiova, cred că toată lumea din România ştie că aici sunt cei mai fanatici suporteri, am avut ocazia să vedem şi noi acest lucru, cei care am venit de curând aici. Nu ştiu ce voi face dacă vom lua trofeu, sper să-l luăm şi apoi vom vedea cum ne bcuurăm, fiindcă şi pentru mine este primul trofeu important şi îl aştept” a spus fundaşul de 24 de ani.