NATO se alătură coaliţiei contra Stat Islamic

0
337

natoFranţa şi Germania îi vor transmite astăzi preşedintelui SUA, Donald Trump, că sunt de acord ca Alianţa Nord-Atlantică să se alăture coaliţiei internaţionale care efectuează raiduri aeriene în Siria şi Irak contra reţelei teroriste Stat Islamic. Patru diplomaţi europeni au declarat miercuri seară pentru Reuters că decizia care va fi luată de NATO este pur simbolică. “Alianţa Nord-Atlantică, în calitatea de instituţie, se va alătura coaliţiei antiteroriste. Problema se pune dacă acesta este doar un gest simbolic adresat Statelor Unite. Iar Franţa şi Germania cred că este un simplu gest simbolic”, a declarat un diplomat UE pentru agenţia Reuters. Secretarul de Stat american, Rex Tillerson, a declarat că participarea NATO la coaliţia de 68 de state coordonată de Washington este un “pas important”. “Cred că se va susţine ideea participării Alianţei Nord-Atlantice la coaliţie. (…) Am discutat cu reprezentanţi ai unor ţări care menţin reticenţa şi au declarat că vor accepta participarea NATO la operaţiunile contra reţelei Stat Islamic”, a precizat Tillerson miercuri seară. O decizie formală privind participarea NATO la operaţiunile antiteroriste ar urma să fie luată astăzi, cu ocazia reuniunii NATO de la Bruxelles. Administraţia Donald Trump cere participarea Alianţei Nord-Atlantice la operaţiunile militare împotriva reţelei teroriste Stat Islamic, în Siria, au dezvăluit la începutul lunii mai surse citate de revista germană Der Spiegel. Ideea ar fi ca Alianţa Nord-Atlantică să fie cooptată la operaţiunile coaliţiei internaţionale coordonate de SUA care efectuează operaţiuni împotriva poziţiilor reţelei teroriste Stat Islamic din Siria şi Irak. Preşedintele SUA, Donald Trump, insistă ca Alianţa Nord-Atlantică să se implice mai mult în combaterea terorismului, iar subiectul va fi discutat cu ocazia reuniunii NATO de astăzi. Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, a confirmat analizarea unei propuneri de intensificare a rolului în combaterea terorismului. “Antrenarea forţelor locale, cum se întâmplă în ţări precum Irakul şi Afganistanul, este, în opinia mea, cea mai bună modalitate de combatere a terorismului”, a spus Stoltenberg. Unele state NATO ar putea pune la dispoziţia coaliţiei antiteroriste avioane de recunoaştere Awacs. “Se analizează posibilitatea intensificării misiunilor Awacs lansate din Turcia”, a adăugat Stoltenberg, excluzând posibilitatea trimiterii de efective terestre în Siria.