După spectacolele de la Chişinău (Republica Moldova), Roma şi Sulmona (Italia), unde a prezentat „Tristele şi Ponticele” marelui poet latin Ovidiu, maestrul Emil Boroghină va evolua mâine, 26 mai, în faţa publicului craiovean într-un spectacol poetic de excepţie. Evenimentul va avea loc la Teatrul Naţional „Marin Sorescu”, începând cu ora 17.00. «Scrise cu mai bine de 2000 de ani în urmă, versurile unuia dintre cei mai mari poeţi ai lumii au puterea de a alunga întunericul de pe tărâmul ce pare învăluit de invincibila „noapte scitică”. Emil Boroghină va vorbi cu gura lui Ovidiu, exilatul poet latin va fi întrupat pe scenă de vocea şi prezenţa lui Emil Boroghină», precizează organizatorii.
Recitalul „Ovidiu – Tristele şi Ponticele” a fost prezentat în premieră în martie a.c. la Chişinău şi este dedicat împlinirii a 2000 de ani de la moartea la Tomis, pe pământ românesc, a lui Publius Ovidius Naso, marele poet al latinităţii. «În 2017 se împlinesc 2000 de ani de la moartea lui Publius Ovidius Naso, exilatul de la Pontul Euxin. Credem că este de datoria oamenilor de cultură din întreaga lume să marcheze acum împlinirea a două milenii de la moartea lui Ovidiu, dar, înaintea tuturor, alături de italieni, este datoria noastră, a românilor. Nu trebuie să uităm niciodată că, aşa cum spunea Tudor Arghezi, „Ovidiu este marele nostru strămoş de limbă, de scriere şi de sânge…poet al nostru, ca şi Eminescu”», declară actorul craiovean Emil Boroghină.