Simona Halep (locul 6 WTA) s-a calificat în turul al treilea al turneului de Mare Şlem de la Roland Garros – Paris, după ce a eliminat-o pe Zarina Diyas din Kazahstan, locul 90 WTA, scor 7-6 (7-5 în tie break), 6-2. Halep a revenit după ce adversara ei a condus cu 4-1 în primul set şi acum are 3-0 în întâlnirile directe cu Diyas.
În turul următor, românca o va întâlni pe una dintre surprizele de până acum de la Roland Garros, japoneza Naomi Osaka. Nipona de 18 ani, locul 101 WTA, a trecut de două sportive mai bine cotate, Jelena Ostapenko, locul 36 în lume, şi Mirjana Lucic Baroni, locul 52 WTA, după meciuri câştigate în minimum de seturi. Halep şi Osaka nu s-au mai întâlnit până acum.
Tot astăzi va evolua şi cealaltă româncă rămasă în competiţie, Irina Begu, împotriva americancei Coco Vandeweghe.