Medicii sanitari-veterinari verifică, iarăşi, dacă fructele şi legumele din import au reziduuri de pesticide. Potrivit ultimei informări, totul este „curat”. Însă, la analizele anterioare, din data de 5-11 mai a.c., cel puţin la caise şi nectarine, depăşirea limitelor maxime a fost confirmată. ANSVSA a formulat, atunci, un îndemn public la consum ocazional, ce nu ar afecta oamenii. În caz contrar, oamenii poartă responsabilitatea unui consum îndelungat de fructe contaminate!
După declaraţiile ministrului Agriculturii, Achim Irimescu, că alimentele importate de România nu sunt în regulă, din punct de vedere al sănătăţii alimentare, instituţia ce are în atribuţii verificarea alimentelor a luat poziţie de luptă şi demarat primele controale. Cele mai recente verificări ale inspectorilor sanitari-veterinari ai Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor au privit reziduurile de pesticide din fructele şi legumele provenite din import în perioada 12-19 mai.
S-au cuminţit producătorii externi
În acest interval, inspectorii sanitari veterinari şi pentru siguranţa alimentelor au controlat 346 de transporturi de produse de origine nonanimală, importate din următoarele ţări terţe: Turcia, Albania, Iran, Macedonia, Serbia, Columbia, Egipt, Ecuador, Argentina, Republica Moldova, Kenia, care au însumat o cantitate de 6.008 tone. Dintre acestea, 313 transporturi (3.475 de tone) au fost verificate în punctele finale de import (depozite autorizate) şi 33 de transporturi (2.533 de tone) în Posturile de Inspecţie la Frontieră: Constanţa Nord, Constanţa Sud, Moraviţa şi Otopeni.
Din fructele şi legumele verificate: varză, ceapă, mazăre verde congelată, fasole păstăi verde tăiată, fasole galbenă congelată, roşii, ardei, morcovi, castraveţi, pepene verde, pepene galben, căpşuni, grapefruit, portocale, lămâi, nectarine, caise, piersici, banane, mere, au fost prelevate probe în vederea analizării în laborator pentru determinarea prezenţei şi a încadrării în limitele admise ale reziduurilor de pesticide. Au fost prelevate şi analizate în perioada menţionată 48 de probe, la care nu au fost înregistrate depăşiri ale limitelor maxime admise pentru reziduuri de pesticide.
Fructele cu pesticide, deja consumate
A mai existat o altă verificare similară, cu doar o săptămână mai devreme decât cea enunţată mai sus. Mai precis, în perioada 5-11 mai a.c.
„Centralizările datelor furnizate de structurile de specialitate din cadrul Autorităţii arată că, în perioada menţionată, au fost înregistrate depăşiri ale limitelor maxime admise pentru reziduuri de pesticide, la probele prelevate din fructe, caise şi nectarine, provenite din Turcia”, se arată în comunicatul ANSVSA.
În prima situaţie se face referire la o cantitate de 250 de kg de caise, la care, buletinul de analiză a arătat o depăşire a limitei maxime admise pentru fungicidul kresoxim-metyl. La data controlului, inspectorii ANSVSA au constatat că 171 de kg din acest lot fuseseră comercializate! Restul cantităţii de fructe, care a fost găsit în depozitul unităţii, în stare avansată de depreciere, a fost distrus. În ceea ce priveşte nectarinele, probele au fost prelevate dintr-un lot, în cantitate de 2.280 de kg. Rezultatele analizelor au indicat o depăşire a limitei maxime admise pentru acelaşi fungicid. În prezent, operatorul economic desfăşoară operaţiunea de retragere a fructelor din acest lot, sub supravegherea inspectorilor ANSVSA.
Verificările la frontieră, prea puţin eficiente
Controalele au fost realizate în posturile de inspecţie la frontieră şi în punctele finale de import şi au vizat determinarea prezenţei şi a încadrării în limitele admise ale reziduurilor de pesticide din fructele şi legumele provenite din import.
„Menţionăm că, atât pentru proba prelevată din lotul de caise, cât şi pentru cea prelevată din lotul de nectarine, depăşirea limitelor maxime înregistrată nu produce efecte toxice acute în cazul unui consum ocazional, dar poate afecta sănătatea, în urma unui consum îndelungat a unor cantităţi mari de produs contaminat”, se mai arată în comunicatul ANSVSA.