Autorităţile elene au început să evacueze tabăra de imigranţi din punctul de frontieră Idomeni

0
325

imigranti-grecia820x300Autorităţile elene au început să evacueze, ieri dimineaţă, mii de imigranţi din tabăra clandestină instalată la Idomeni, de la graniţa cu Macedonia, pentru a-i transfera în centre de adăpost, fără a se înregistra incidente violente momentan. În tabăra de la Idomeni, nordul Greciei, locuiesc din februarie, de când Macedonia a restricţionat accesul imigranţilor în ţară şi ulterior şi-a închis frontierele complet, peste 8.000 de persoane. Imigranţii de la Idomeni au protestat în nenumărate rânduri faţă de închiderea frontierei cu Macedonia şi a rutei balcanice ulterior. Deşi autorităţile elene au lansat apeluri în nenumărate rânduri de a părăsi tabăra pentru a fi transferaţi în centre de primire, imigranţii au refuzat să plece, locuind în condiţii dificile şi precare în corturi improvizate. Poliţia a restricţionat accesul jurnaliştilor în cadrul operaţiunii de evacuare de marţi dimineaţă, la care participă maşini ale poliţiei, iar întreaga operaţiune este monitorizată de un elicopter al poliţiei. Până în prezent, nu s-au înregistrat incidente, evacuarea desfăşurându-se cu calm. Purtătorul de cuvânt al guvernului grec, Giorgos Kyritsis, a declarat luni pentru presa elenă că toţi imigranţii din tabăra de la Idomeni vor fi evacuaţi, iar întreaga operaţiune ar putea dura chiar şi o săptămână. “O situaţie precum cea de la Idomeni nu poate fi menţinută, fiindcă serveşte doar intereselor traficanţilor de persoane”, a declarat oficialul grec, precizând că imigranţii vor fi transferaţi în noi centre de primire în apropiere de Thessaloniki, al doilea oraş ca mărime din ţară. Luni, poliţia elenă a anunţat că a început să evacueze cele circa 2.000 de persoane care au blocat căile de linie ferată de la frontiera cu Macedonia. Şinele au fost blocate de imigranţi pentru mai bine de o lună, trenurile fiind forţate să parcurgă alte rute prin Bulgaria.