FIFA: Platini îl susţine pe prinţul Ali

0
340

Într-un interviu publicat astăzi de „L’Equipe”, Michel Platini, preşedintele UEFA, declară că-l susţine pe prinţul Ali ben al-Hussein (39 de ani), în alegerile de vineri, de la Zurich, când urmează să fie desemnat preşedintele FIFA. „N-am dreptul să votez la aceste alegeri, votează doar cei 209 preşedinţi de federaţii membre ale FIFA, dar eu îl susţin cu titlul personal pe prinţul Ali. Am convingerea că acesta, pe care îl cunosc personald e mai mulţi ani, ar putea fi un marte preşedinte al FIFA. Are toate calităţile pentru aşa ceva”. Preşedintele UEFA nu doreşte ca Sepp Blatter (79 de ani) să primescă un al cincilea mandat. „Nu am nimic contra lui Sepp. Este un om pe care îl apreciez. L-am susţinut încă din 1998, pentru prima sa alegere când i-am dat un  mare ajutor. Apoi, la alte trei alegeri care au urmat”. În momentul de faţă, FIFA  are un deficit de credibilitate, imagine şi autoritate. Cu toate aceste, rămâne de văzut dacă Sepp Blatter va mai reuşi să obţină încă un mandat. De reţinut este faptul că atât fostul internaţional lusitan Luis Figo, cât şi preşedintele federaţiei olandeze, Michael van Praag, şi-au retras candidaturile. Potrivit cotidianului singaporez “The New Paper” şi a celui olandez “De Volkskrant”, prinţul Ali şi Michael van Praag, rivalii lui Sepp Blatter, au fost victimele unei tentative de intimidare. S-a insinuat că Blatter dispune de informaţii sensibile la adresa lor. Prinţul Ali ar fi fost plasat sub supraveghere de o societate indiană de securitate la solicitarea Corinnei Blatter, fiica actualui preşedinte. Aceasta a dezminţit informaţia, precizează AFP. De partea cealaltă, Michael van Praag afirmă că a primit un e-mail, care l-a dezgustat. Se anunţă alegeri tumultoase, într-o atmosferă tensionată.