Obama a anunţat o schimbare radicală în lupta antiteroristă

0
367

Drone, Guantanamo, autorizarea folosirii forţei, detenţia preventivă… La patru luni de la începutul celui de-al doilea mandat al său, Barack Obama a anunţat o restructurare radicală a întregii arhitecturi a luptei împotriva terorismului pusă în operă după atentatele din 11 septembrie 2001. Într-un discurs preluat de CNN şi nu numai, la Universitatea Naţională de Apărare din Washington, preşedintele american a readus în actualitate promisiunile preelectorale de a curma abuzurile enunţate de organizaţiile de apărare a drepturilor omului. El a spus solemn: SUA nu pot fi pe picior de război perpetuu. Măsurile excepţionale nu pot fi menţiune pe termen nelimitat. Efortul antiterorist trebuie să continue, dar actualul război trebuie să se termine. Barack Obama a semnat în această săptămână o directivă –  „Orientarea politică prezidenţială” – în care esenţială este clasificarea, dar şi aceasta are un conţinut. Se vorbeşte despre noi reguli de utilizare a dronelor în afara teatrului oficial de război (Afganistan). CIA se întoarce la misiunea sa de culegere de informaţii. Toate condiţiile lansării dronelor sunt delimitate. Iar acţiunile în afara Afganistanului sunt supuse unor condiţii stricte: în caz de ameninţare continuă şi iminentă a SUA şi cvasicertitudinea că nu vor exista victime civile. Casa Albă remarcă în acelaşi timp că loviturile dronelor au făcut mai puţine victime civile decât utilizarea tradiţională a armelor, precum în Iran, şi că „punerea bocancilor pe teren” nu este o garanţie pentru mai puţine victime civile. „În calitate de comandant-şef, eu trebuie să stopez aceste tragedii şi să găsesc alternative”, a spus Obama. Preşedintele a declarat deschisă o anumită formă de supraveghere. El a vorbit de o instanţă specială, precum tribunalul FISA, pe interceptări telefonice. Sau o instituţie independentă. El vrea să discute cu Congresul. „Congresul este informat cu privire la fiecare lovitură”, a spus Obama. Răspunzând cu forţă senatorului Rand Paul, care l-a acuzat de uzurparea puterilor sale, Barack Obama a spus că „pentru memorie”, „n-ar fi constituţional să ucidă un american cu o dronă, sau cu o rachetă, fără să răspundă judiciar”. Obama a recunoscut că lumea s-a schimbat. Lumea occidentală face faţă acţiunilor de tip „Boston sau Benghazi mai degrabă decât atentatelor din 11 septembrie 2001”. El a respins ideea de GWOT, sigla onoarei epocii lui George Bush (războiul global împotriva terorismului). El vrea o definiţie mai restrânsă. SUA nu sunt în război contra terorismului, ci împotriva unor reţele limitate de persoane. Războiul din Afganistan s-a terminat. Al-Qaeda centrală nu este decât o umbră. În anii următori, fiecare grupă de vagabonzi care ia eticheta Al-Qaeda nu va reprezenta o ameninţare credibilă pentru SUA. Obama pare mai hotărât ca niciodată să închidă închisoarea, costisitoare şi dezastruoasă pentru imaginea SUA în lume, de la Guantanamo Bay. Rămân 166 de deţinuţi în Guantanamo, din care 86 sunt judecaţi. Obama a cerut Pentagonului să găsească un loc pe teritoriul american unde să fie organizate comisii militare, tribunale speciale pentru judecarea suspecţilor de terorism.