Procesul pentru “Domnişoara Pogany”, amânat pentru toamnă

0
705

Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, a anunţat în cadrul unei conferinţe de presă că procesul în care Aurelia Balcica Măciucă revendică replica operei „Domnişoara Pogany”, aparţinând marelui sculptor Constantin Brâncuşi, va avea loc pe 9 septembrie, după vacanţa judecătorească.

Potrivit unei informări făcute de muzeu către administraţia judeţeană, pe 6 mai, la cea de-a cincea înfăţişare, reclamanta a renunţat la contestarea semnăturii lui Octavian Moşescu, vânzătorul operei şi tatăl bucureştencei care revendică sculptura, şi nu a mai cerut expertiză grafologică pe actul de vânzare-cumpărare prezentat de Muzeul de Artă. Casa de avocatură care reprezintă Consiliul Judeţean a prezentat în instanţă câteva procese-verbale prin care dovedesc faptul că Moşescu mai vânduse lucrări de valoare, însă la preţuri derizorii. Din acestea rezultă că Moşescu a vândut lucrări de Luchian, Stoenescu, Ţuculescu sau Tonitza la preţuri cuprinse între 15.000 şi 50.000 de lei. Documentele depuse la dosar atestă faptul că sculptura „Domnişoara Pogany” a fost cumpărată cu suma de 70.000 de lei.

«În ceea ce priveşte procesul de la Bucureşti pentru revendicarea sculpturii lui Brâncuşi “Domnişoara Pogany”, pe care Muzeul de Artă din Craiova îl are cu doamna Aurelia Balcica Măciucă, dosarul se află la discuţiile de fond. Până acum au avut loc cinci înfăţişări, muzeul beneficiind de asistenţă juridică din partea Consiliului Judeţean Dolj la primele patru, iar la cel de-al cincilea termen muzeul a beneficiat de asistenţă juridică din partea Societăţii Civile de Avocaţi Gherbovan-Silinescu. Procesul a fost amânat pentru data de 9 septembrie. Ne ocupăm în mod special de acest proces, ca nu cumva să existe vreo fisură şi să ne scape această operă de artă importantă. S-au depus nişte documente din care reiese faptul că aceeaşi familie a mai vândut opere importante de Luchian, Stoenescu, Ţuculescu sau Tonitza, pe nişte sume derizorii, iar pe acelea nu le mai revendică. S-au gândit să o revendice tocmai pe aceasta, după ce au luat destul de mulţi bani pe ea», a afirmat preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa.

La solicitarea judecătorului s-a făcut verificarea de scripte, directorul muzeului prezentând înscrisurile în original din arhiva muzeului. De asemenea, judecătorul a constat neconcordanţe între copia după contractul de vânzare-cumpărare depusă la dosar de reclamant şi originalul semnat de ofertant, prezent la muzeu.


La sfârşitul lunii februarie, directorul executiv al Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniu Dolj, Dan Lupescu, a anunţat în cadrul unei şedinţe a Colegiului Prefectural că o replică a sculpturii “Domnişoara Pogany”, a lui Constantin Brîncuşi, lucrare care se află la Muzeul de Artă Craiova, este solicitată în instanţă de moştenitoarea proprietarului de la care muzeul a cumpărat piesa în anul 1976. De asemenea, la începutul lunii martie, conducerea Muzeului de Artă din Craiova a depus o plângere prealabilă de punere a în mişcare a acţiunii penale împotriva moştenitoarei proprietarului piesei “Domnişoara Pogany”, întrucât în documentul de vânzare a statuetei, depus la instanţă, lipseşte semnătura proprietarului. Plângerea penală a fost depusă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti împotriva Aureliei Măciucă Balcica, moştenitoarea proprietarului care a deţinut sculptura “Domnişoara Pogany”.