Noapte grea pentru consumatorii de droguri, aflaţi la volan: i-au descoperit poliţiştii doljeni

0
459

Noaptea trecută a fost una “fierbinte”, atât pentru poliţiştii doljeni, cât şi pentru conducătorii auto. Doi dintre şoferi au fost depistaţin tâmp ce conduceau autoturisme,  aceştia fiind sub influenţa substanţelor psihotrope.

În noaptea de 24/25 aprilie a.c., ora 00.10, polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Craiova au depistat un tânăr, de 23 de ani, cetățean francez, în timp ce conducea un autoturism pe strada “Alexandru Ioan Cuza”, din municipiul Craiova. “Întrucât prezenta un comportament suspect, acesta a fost testat cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv la substanța cannabis. Tânărul a fost condus la o unitate medicală, în vederea prelevării de mostre biologice. De asemenea, în urma controlului autoturismului, au fost găsite fragmente vegetale de culoare verde-olive, fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor. Tot în aceeași noapte, ora 00.30, polițiști din cadrul Secției 4 Poliție Craiova au depistat un alt tânăr, de 30 de ani, din municipiul Craiova, în timp ce conducea un autoturism pe strada “Brazda lui Novac”, din localitate. A fost testat și acesta cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv tot la substanța cannabis. Şi în autoturismul acestuia au fost identificate fragmente vegetale de culoare verde-olive, care au fost de asemenea ridicate în vederea continuării cercetărilor. În ambele situaţii, poliţiştii au întocmit dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe şi deţinerea de droguri de risc pentru consum propriu”, a precizat Cristian Grigorescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj .