Şi-a dat cu părerea, fiindcă tăcerea prelungită nu îi tihneşte, şi senatoarea liberală Alina Gorghiu, despre demisia lui Ion Iliescu, apreciind gestul fostului preşedinte de a părăsi conducerea onorifică a Institutului Revoluţiei Române ca fiind tardiv şi cinic. După ce propunerea pentru desfiinţarea acestui institut, iniţiată împreună cu Iulia Scântei, Alexandru Moraru, Ion Cupşa şi Gabriela Andronache, concretizată într-o ordonanţă de urgenţă a fost declarată neconstituţională, din poziţia de director general, Alexandru Mironov a decis ca preşedintele Klaus Iohannis să fie consultat pentru alegerea în funcţia de preşedinte şi numirea în funcţia de director general al Institutului. Alina Gorghiu nu poate fi bănuită din păcate că a înţeles ceva din Revoluţia din decembrie 1989, e şi mult de citit, şi nici despre fostul preşedinte Ion Iliescu. Invocarea la maniera la care o face, a persoanei fostului preşedinte simplifică inutil lucrurile. Comunist sau nu, Ion Iliescu a acceptat la peste 60 de ani să ia parte la destrămarea sistemului care l-a format. A consimţit să gireze o evoluţie politică contrară educaţiei şi naturii sale, primind cu stoicism înfrângerea în alegeri. Ca să nu mai spunem că furia anti-iliecistă, a multora, ar putea fi considerată drept abuzivă, nelegitimă moralmente. Sigur că Ion Iliescu a făcut nu puţine greşeli, pe mandatele sale de preşedinte al ţării, dar să nu trecem cu vederea meritele sale în accederea ţării în NATO (curajul de a interzice survolul spaţiului aerian de avioane ruse) şi Uniunea Europeană. Despre ceea ce s-a petrecut în decembrie 89, ultima carte a ziaristului de excepţie Radu Portocală, „Căderea lui Ceauşescu” (Mediafax, 2020), lămureşte multe enigme, la o manieră convingătoare, dar Alina Gorghiu nu îşi pierde timpul cu lectura. Şi recită clişee obosite, lipsite de orice sens.
