Slujbe de Paşti în toate bisericile din Craiova

0
506

În perioada sărbătorilor pascale, în toate bisericile se oficiază slujbe speciale. Atât la Catedrala Mitropolitană „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Craiova, cât şi la celelalte biserici s-au săvârşit, începând din seara duminicii trecute, slujbe specifice acestei ultime săptămâni a Postului Mare. Astă-seară, în toate bisericile are loc Denia celor douăsprezece Evanghelii.

„În Vinerea Mare, după Ceasurile Împărăteşti, preoţii vor scoate Sfântul Epitaf în mijlocul bisericii. Seara, ÎPS Părinte Irineu va fi primit în mijlocul credincioşilor de la Catedrala Mitropolitană pentru Denia Prohodirii Domnului”, ne-a declarat Ioniţă Apostolache, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Craiovei. În noaptea de Înviere, Înalt Preasfinţitul Părinte Mitropolit Irineu va sluji la Catedrala Mitropolitană „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”.