Elevi din Segarcea, în schimb de experienţă în Italia

0
834

Timp de 19 zile, între 1 – 19 aprilie, 21 de elevi din clasa a X-a, de la Liceul Tehnologic “Horia Vintilă” din Segarcea, au participat, în Italia, la Castiglione del Lago, la un schimb de experienţă, în cadrul unui proiect european – “Tehnicieni mecanici europeni pentru întreţinere şi reparaţii”, implementat în perioada septembrie 2018 – august 2019. Participanţii au avut de executat mai multe lucrări practice din profilul proiectului, luând contact şi cu civilizaţia şi cultura italiană, prin vizite la Roma, Florenţa şi Siena. Elevii au obţinut competenţe profesionale şi personale, printre cele din urmă aflându-se comunicarea în limba engleză, capacitatea de evaluare a unei situaţii, de colectare şi analizare a informaţiilor, abilitatea de a gândi strategic, flexibilitate în abordarea situaţiilor de lucru,etc.