Doljul, medaliat la Olimpiada Națională de Științe Socio-Umane

0
2293

Ioana Canțăr și Alecsia Cocheci sunt elevele care au adus, în Bănie, medalia de argint a Olimpiadei Naționale de Științe Socio-Umane, competiția considerată a copiilor deștepți, datorită gradului sporit de dificultate pe care îl implică, solicitând îndeosebi creativitatea participanților.

Elevele Școlii Gimnaziale „Gheorghe Țițeica” s-au calificat la faza națională a olimpiadei și au mers, așadar, la Brașov, acolo unde s-a desfășurat faza finală a competiției, în aceste zile. Emoțiile au fost mari. După o probă solicitantă, care a pus la încercare imaginația și capacitatea de a face conexiuni între informații și situații date, elevele de la clasele a VII-a A și B au fost notate cu un punctaj bun, care le-a asigurat locul al II-lea, la nivel național, o performanță ce lipsea din panoplia de onorare a Doljului.

„Am avut emoții cum nu am mai trăit niciodată. Dar m-am concentrat, m-a ajutat și faptul că mi-a plăcut mult subiectul pe care l-am primit. A trebuit să tratăm dreptul la sănătate al copiilor, pornind de la un caz dat, căutând cauzele și propunând soluțiile pe care le vedem noi. Pot să spun că nu a fost deloc ușor, dar a fost foarte frumos”, mărturisește Ioana Canțăr, încă sub impresia momentului, la scurt timp după ce au fost făcute publice rezultatele competiției. Performanța celor două eleve merită a fi subliniată cu atât mai mult cu cât disciplina Cultură Civică a apărut de anul acesta, în orarul lor, fiind astfel la prima participare competițională pe această materie. Profesorul coordonator al celor două eleve este Monica Feraru, care merită felicitată.

Coordonatorul lotului olimpic al Doljului, prof. Cătălin Popa, a felicitat performanțele obținute de elevii județului la toate disciplinele incluse în stractura acestei competiții. Rezultate excepționale au avut și elevii Victoria Deliu – prima mențiune la disciplina Filosofie și Andreea Ciora – a treia mențiune la disciplina Economie. Răzvan Bunciu a fost răsplătit cu Aur la Sociologie.