Seară de muzică de cameră cu „Horn Quartet”

0
910

Seară de muzică de cameră, mâine, în Sala Oglinzilor a Muzeului de Artă Craiova, cu formaţia de suflători „Horn Quartet”, adică Mihai Sîrbu, Ioan Gabriel Luca, Cătălin Constantin Grierosu şi Marius Aftaragaci. Evenimentul se va desfăşura cu începere de la ora 19.00, în cadrul Zilelor Muzicale Aniversare ale Filarmonicii „Oltenia” (21-28 aprilie), prilejuite de împlinirea a 70 de ani de la înfiinţarea, prin decret al Regelui Mihai I, a Orchestrei acestei instituţii. În program: lucrări de Johann Pachelbel, Joseph Haydn, Wolfgang Amadeus Mozart, Ludwig van Beethoven, Pietro Mascagni, Antonin Dvorak, Robert Schumann, Astor Piazzolla, Louis-François Dauprat, Nikolai Tcherepnin, Marin Marais, Stephen Lines, Tamas Beischer-Matyo, Gary Bachlund. Biletele costă 15 lei şi 10 lei (elevi, studenţi, pensionari).

Mihai Sirbu
Mihai Sîrbu

Mihai Sîrbu s-a născut în 1975, în localitatea Coţuşca, judeţul Botoşani. A absolvit Academia de Muzică „George Enescu” din Iaşi, secţia interpretare instrumentală – corn, clasa prof. Petrea Gîscă. În perioada 1995-1999 a fost angajat al Operei Române Iaşi, iar între 2000 şi 2005 a colaborat cu mai multe orchestre de suflători din Italia. Este membru fondator al formaţiei de suflători „Horn Quartet”. În calitate de solist a susţinut peste 60 de concerte, acompaniat de mai multe orchestre din ţară. Din anul 2011 deţine funcţia de manager al Filarmonicii de Stat Botoşani, în prezent aflându-se la cel de-al doilea mandat de conducere a acestei instituţii.

Ioan Gabriel Luca
Ioan Gabriel Luca

Ioan Gabriel Luca s-a născut în 1977, la Dorohoi, şi a absolvit, în 2001,  cursurile clasei de corn (prof. Nicolae Lipoczi) din cadrul Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti (specializarea corn solo). Din 1997 este membru al Orchestrei Filarmonicii „George Enescu”, iar din 1999 este şef partidă corn. Împreună cu Orchestra Filarmonicii bucureştene a participat la numeroase turnee internaţionale de mare succes în Europa şi Asia. Este membru al unor formaţii precum „Athenaeum Brass Quintet”, Cvintetul „George Enescu”,„Romanian Brass”. În 2004 a fost distins de preşedintele României cu Medalia „Meritul Cultural” – clasa II-a. Din 2007 este profesor asociat la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti.

Catalin Constantin Grierosu
Cătălin Constantin Grierosu

Născut în 1992, Cătălin Constantin Grierosu este absolvent al Colegiului Naţional de Artă „Octav Băncilă” din Iaşi (promoţia 2011). În prezent, este student la Facultatea de Interpretare Muzicală, Compoziţie şi Studii Teoretice din cadrul Universităţii de Arte „George Enecu” din Iaşi. Din 2012 este colaborator al Filarmonicii de Stat Botoşani, pe parcursul anilor de formare artistică evoluând pe scene de concert alături de mai multe orchestre.

Marius Aftaragaci
Marius Aftaragaci

Născut în 1982, Marius Aftaragaci a absolvit cursuri de master la Facultatea de Interpretare Instrumentală – corn francez din cadrul Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca (promoţia 2015). Este licenţiat al Facultăţii de Interpretare Instrumentală din cadrul Universităţii de Arte „George Enescu” (promoţia 2007). Din 2004 deţine statutul de şef partidă corn în Orchestra Operei Naţionale Române Iaşi. Este membru fondator al Big Band-ului „Opis Band” (2007-2011), fondator şi cornist principal în Cvartetul „Getica Horn” (2009), cornist principal al Orchestrei „Nordic Sonata” (2011), co-fondator şi cornist co-principal al Ansamblului de Corni „The Jassy Horn Sound” (2012), cornist principal al Orchestrei „MuzArt” (2012), cornist  co-principal în Orchestra „Artes” (2016).