Preşedinţia Consiliului UE: 60.000 de euro pentru fiecare imigrant primit şi identic pentru unul respins

0
313

imigranti-Malta, care deţine preşedinţia semestrială a Consiliului Uniunii Europene, propune oferirea unor subvenţii de câte 60.000 de euro pentru fiecare imigrant statelor UE care primesc extracomunitari peste cotele stabilite de Comisia Europeană, iar ţările care nu primesc ar urma să achite sumele. “În scopul depăşirii obstacolelor politice în primirea unui număr necunoscut de persoane, Uniunea Europeană ar putea stabili o limită de 200.000 de solicitări de azil annual”, se arată într-un proiect de propunere elaborat de Malta şi obţinut de agenţia Reuters. Potrivit propunerii Preşedinţiei Consiliului UE, statele membre ar urma să fie obligate legal să primească cel puţin jumătate din cota stabilită de Comisia Europeană. Ţările care vor primi extracomunitari peste cotele stabilite ar urma să primească 60.000 de euro pentru fiecare imigrant timp de cinci ani. Ţările care vor refuza imigranţii ar urma să achite 60.000 de euro pentru fiecare imigrant respins. În prezent, statele care nu primesc imigranţi în virtutea cotelor fixate de Comisia Europeană riscă amenzi de 250.000 de euro pentru fiecare extracomunitar respins. În cazul ţărilor est-europene, Malta a sugerat instituirea unei perioade de trei ani pentru “dezvoltarea sistemelor de azil şi primire a imigranţilor”. Consiliul Uniunii Europene a stabilit, în septembrie 2015, să distribuie pe bază de cote 160.000 de refugiaţi extracomunitari ajunşi în spaţiul UE. România, Cehia, Slovacia şi Ungaria au votat, în Consiliul UE pentru Justiţie şi Afaceri Interne, împotriva sistemului de relocare a imigranţilor conform unor cote obligatorii, dar schema a fost aprobată. După atentatele comise la Paris în noiembrie 2015, Polonia a semnalat că nu va mai primi refugiaţi.