Asociaţia de Consultanţă şi Consiliere Economico-Socială Oltenia a organizat, duminică, ediţia a II-a a Festivalului de teatru pentru liceeni „Teatrul Speranţei”, eveniment în cadrul căruia au fost puse în scenă cinci momente artistice. Piesele de teatru au fost adaptate după o operă literară sau au fost scenarii proprii prin care au fost tratate, la alegere, una sau mai multe dintre temele: dreptate, libertate sau adevăr.
În cadrul competiţiei, s-au înscris 32 de elevi voluntari din cadrul Colegiului Naţional „Elena Cuza”, Colegiului Naţional „Fraţii Buzeşti”, Liceului de Arte „Marin Sorescu”, Colegiului Naţional „Carol I” şi Colegiului Naţional Pedagogic „Ştefan Velovan”.
Marele premiu al festivalului a fost câştigat de Alexandra Tecu, elevă în clasa a X-a în cadrul Liceului de Arte „Marin Sorescu”, care a impresionat juriul prin monologul susţinut despre libertate. Organizatorii au acordat mai multe premii. Premiul pentru cea mai bună interpretare a temei/temelor propuse în competiţie: dreptate, libertate sau adevăr a fost câştigat de echipa „Armonii Haotice” (Ciobanu Andra-Giorgiana, Ioana Narcisa-Cristina, Nicola Raluca-Ileana, Scăiceanu Maria-Roxana, Siclitaru Camelia-Diana, Tudor Georgiana-Andreea), cu piesa „Nebunia albastră”. Premiul pentru cea mai bună interpretare a unui rol masculin a fost câştigat de Mihai Vozaru, elev în clasa a XI-a în cadrul Colegiului Naţional Pedagogic „Ştefan Velovan”, membru în echipa „Angels”, care a pus în scenă piesa „Drum în jos cu îngerii”. Premiul pentru cea mai bună interpretare a unui rol feminin a fost câştigat de Mihaela Coandă, elevă în clasa a XI-a în cadrul Liceului de Arte „Marin Sorescu” membru în echipa „Art, care prezentat piesa „Viaţa ca un joc”. Premiul special al juriului a fost acordat echipei „Six”, cu piesa „2vs2”. Membrii echipei au fost: Cocîrlă Mihaela-Andreea, Ghergu Mirabela Adriana, Locuşteanu Corina Roxana, Niţă Mihnea-Ioan-Iustin, Mircea Andreea-Mădălina, Şelaru Ştefania Alexandra, Ştefănescu Miruna Ioana
Toţi cei 32 de elevi înscrişi au primit bilete la piesa de teatru „Cealaltă ţară” care se va juca la Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova, pe data 14 mai 2017. Câştigătorul marelui premiu şi echipa căreia i-a fost acordat Premiul special al juriului vor beneficia de un training „Introducere în arta actorului”, susţinut de Ramona Drăgulescu, preşedinte al companiei Teatrulescu şi actor colaborator la Teatrul Naţional „Marin Sorescu”.