Decizia privind aderarea României la Schengen ține de chestiuni de politică internă ale unor state din Uniunea Europeană, precum Franța sau Olanda, a declarat premierul Victor Ponta ieri, la Radio România Actualităţi. „Din fericire, absolut toată lumea spune: da, e normal că trebuie să fiți în Schengen, cel puțin cu frontierele aeriene, dacă cu cele terestre mai durează, eventual. Din punct de vedere politic nu pot să spun că suntem mai aproape, pentru că, din păcate, decizia — eu cred că Germania nu se va mai opune — dar, din păcate, decizia depinde de lucruri de politică internă. Și atât timp cât opinia publică din Franța, de exemplu, este păcălită, pentru că este o păcăleală… Emigrația în Franța nu se face cu cursele aeriene de la București, dar e o păcăleală întreținută și de opinia publică și de mass-media și de politicieni. Sau în Olanda, la fel, nu românii sunt emigrația din Olanda”, a declarat premierul. El a adăugat că, în această privință, România nu trebuie să se roage de partenerii europeni pentru a fi primită în spațiul fără frontiere, ci să-și susțină statutul de stat membru al comunității europene. „Atât timp cât lucrurile se decid pe considerente interne și pe demagogie internă… Nu știu… Sigur, la un moment dat vom fi în Schengen, dar trebuie să știm foarte clar că mesajul pe care-l cerem este acela de a fi tratați corect. Eu cred că nu trebuie să ne rugăm de cineva. Trebuie să spunem: așa este corect, noi suntem membri corecți ai Uniunii Europene și trebuie să fim tratați la fel”, a mai declarat Victor Ponta.