Expoziţiile Muzeului Olteniei vor putea fi vizitate şi în mini-vacanţa de Paşti

0
368

Pentru că vor avea mai mult timp la dispoziţie în mini-vacanţa acordată de sărbătorile pascale, craiovenii sunt aşteptaţi să treacă pragul celor trei secţii ale Muzeului Olteniei: Etnografie (Casa Băniei), Ştiinţele Naturii şi Istorie-Arheologie. De altfel, acesta este şi motivul pentru care conducerea instituţiei a decis ca muzeul să rămână deschis în zilele de 1, 2 şi 3 mai, putând fi vizitat în intervalul orar 9.00-17.00.

„Din experienţa anilor trecuţi am învăţat că, în zilele libere, inclusiv în week-end-uri, craiovenii ies la plimbare, mai ales dacă este vreme frumoasă, şi alocă timp unor activităţi la care, din cauza programului, nu pot participa peste săptămână. Aşa că am hotărât să ţinem uşile muzeului larg deschise la început de mai şi să îi aşteptăm să vadă interesantele expoziţii pe care le avem”, a declarat Florin Ridiche, managerul instituţiei. Este vorba despre „Arme albe şi de foc” şi „Obiecte din cositor – secolele XVI-XIX din colecţia Muzeului Naţional Brukenthal din Sibiu” (Sala „Ştefan Ciuceanu” din clădirea nouă, strada Madona Dudu nr. 14), „Facerea pâinii”, „Ritmurile vieţii”, „Memoria păpuşilor jucate” (Casa Băniei, strada „Matei Basarab” nr. 14), „Oltenia – Terra Fossilis”, „Ecosisteme din Oltenia”, „Colecţia de roci şi minerale”, „Universul şi sistemul nostru solar” şi Planetariul (Secţia de Ştiinţele Naturii, strada „Popa Şapcă nr. 8). Un bilet costă 2,5 lei pentru elevi, studenţi şi pensionari şi 5 lei pentru adulţi.

Săptămâna viitoare, muzeul va mai putea fi vizitat şi marţi, 30 aprilie –  lunea, în mod obişnuit, fiind închis –, apoi, din 7 mai, îşi va relua programul normal.