30 aprilie şi 1 mai – Zilele comunei Brădeşti

0
1445

Este al patrulea an în care Primăria comunei Brădeşti se pregăteşte pentru sărbătoarea de la începutul lunii mai. Zilele comunei Brădeşti devin, uşor-uşor, o tradiţie, iar numărul participanţilor a crescut în fiecare an. Şi de această dată, primarul Ionel Răcăreanu promite că organizarea va fi una impecabilă, iar petrecerea va fi pe cinste şi va fi susţinută de solişti consacraţi de muzică populară şi uşoară.  

Primăria şi Consiliul Local Brădeşti vor organiza, pe 30 aprilie şi 1 mai a.c., cea de-a IV-a ediţie a Zilelor comunei. Sărbătoarea este concepută ca una a tuturor brădeştenilor, dar în fiecare an au fost invitaţi să participe şi cetăţeni din localităţile învecinate. Zilele comunei Brădeşti includ în program manifestări artistice pentru toate gusturile şi vârstele: concerte de muzică populară, de muzică uşoară şi jocuri de artificii.

Pe parcursul celor două zile, pe scenă vor urca mai mulţi solişti de muzică populară şi uşoară. Pe 30 aprilie vor fi invitaţi artiştii de la Ansamblul „Doina Gorjului”, Marcela Fota, Mirela Zisu, Mirela Radu, Mihaela Toncea, Sanda Argint, Ion Drăgan, Victoriţa Cica, Mirela Tapotă Lătăreţu, Claudia Torop, Maria Loga, Valentin Sanfira şi Oana Radu, una dintre concurentele care au făcut o figură frumoasă la concursul TV „Vocea României”.

Pe 1 Mai a.c., cei prezenţi la Zilele comunei Brădeşti vor petrece cu Lorena, Vărul Săndel, Adriana Antoni, Irina Loghin, Fuego, Alex de la Orăştie, Axinte, Valentin Sanfira, Ansamblu „Doina Gorjului”, Anca Neacşu şi formaţia NEK. Evenimentul se va desfăşura pe stadionul din Brădeşti şi va începe în fiecare zi la ora 12.00.

Evenimentul, realizat cu fonduri de la sponsori

Manifestările organizate de Primăria Brădeşti sunt în totalitate sponsorizate şi nu sunt realizate cu fonduri de la bugetul local. De altfel, aşa s-a întâmplat în fiecare an. „Din momentul în care am fost ales primar m-am gândit că suntem poate prima comuna care nu şi-a fixat o zi de sărbătoare. Şi atunci, împreună cu consilierii locali, am decis să stabilim o zi pentru comuna Brădeşti – 1 mai. Pentru a nu încape discuţie că cheltuim banii din bugetul local pe petreceri, în loc să îi folosim pentru proiecte, am reuşit ca în fiecare an să atragem sponsori care să susţină aceste evenimente şi le mulţumesc tuturor pe această cale”, a declarat Ionel Răcăreanu, primarul comunei Brădeşti.

Valentin Sanfira

„Suntem conştienţi că, de la an la an, pretenţiile cresc”

În 2011 pe scena montată pe stadionul din Brădeşti au urcat artişti precum Taraful lui Purcelan, Jeni Nicolau, Mihaela Toncea, Nelu Bâţână, Camelia Bălmău, Gheorghe Roşoga, Liviu Dică, Neta Soare, Gheorghe Cojocaru, Maria Ghinea, Cristi Bănăţeanu, Ionela Popa Anghel, Sanda Argint, invitată de onoare fiind interpreta de muzică pop Andreea Bănică. De asemenea, brădeştenii i-au văzut evoluând pe soliştii ansamblurilor „Alunelul” – ansamblul Căminului Cultural din Pieleşti şi „Ion Şerban” – ansamblul Căminului Cultural din Işalniţa, dar şi pe soliştii Şcolii din Brădeşti. „Am încercat în fiecare an să aducem artişti la Brădeşti pe gustul tuturor, pentru că trebuie să fie împăcaţi şi tinerii şi cei mai în vârstă. Până acum am reuşit şi sperăm că va fi la fel şi de această dată. Suntem conştienţi că, de la an la an, pretenţiile cresc şi sperăm să ne ridicăm la pretenţiile oamenilor, pentru că, din punct de vedere organizatoric, facem toate eforturile. Sunt bucuros că în aceşti ani împreună cu consilierii locali şi angajaţii de la Primăria Brădeşti am ştiut să organizăm şi astfel de evenimente, dar şi să muncim bine în interesul oamenilor din Brădeşti”, a mai declarat Ionel Răcăreanu.