De ce a fost vicepreşedintele Biden de 6 ori la Kiev ?

0
538

# De ce acordă Biden o atenţie specială Ucrainei în memoriile sale, „Promise Me, Dad” ?

# De ce o mare publicaţie din Franţa arată „pentru ce Ucraina este coşmarul lui Biden” ?

# De ce în plină criză ucraineană, dreapta americană nu este „unită în jurul drapelului”, violenţa atacurilor ei împotriva lui Biden fiind inedită în actualele condiţii ?

# De ce, încă de la începutul războiului din Ucraina, un redutabil analist politic canadian scrie despre „pariurile pierdute ale NATO” ?

Evident, fiecare dintre întrebările de mai sus are nevoie de mult  spaţiu spre a fi lămurită. Cu toate acestea, voi schiţa mai jos unele răspunsuri. Mai întîi aş cita ceea ce transmitea, din Washington, la 12 martie a.c., Hélène Vissière pentru revista pariziană L`Express. „Poziţie preşedintelui Biden este periculoasă : el trebuie să susţină Ucraina fără a declanşa al treilea război mondial şi fără să dea deoparte electoratul american. În memoriile sale, Biden scrie : ”Ucrainenii au trăit anul trecut pe un montagne russe excitant şi adesea terorizant şi am impresia că împărtăşesc soarta lor”. El face aluzie la revoluţia din 2014 şi la anexarea Crimeii de către Mocova, pe care a urmărit-o îndeaproape ca vicepreşedinte al lui Obama”.  „În mod straniu, ulterior (…) el nu a reuşit să se debaraseze de Ucraina. Această ţară situată la mii de km. de Washington n-a încetat în ultimii opt ani să se interfereze cu cariera lui. Când Rusia a invadat Crimeea, în 2014, surprinzând Casa Albă, Biden l-a determinat pe Obama să furnizeze rapid arme ucrainenilor. Preşedintele, care se temea de o escaladare cu Moscova, a întârziat să-l blameze pe Putin. El l-a trimis în regiune pe vicepreşedintele său fidel Biden, recomandându-i să ”nu promită prea multe guvernului ucrainean”. ”Nu trimitem  82nd Airborne” i-a zis el, evocând celebra divizie de paraşutişti americani. Vicepreşedintele s-a dus de şase ori acolo (în Ucraina-n.n.) şi s-a focalizat pe reforme şi lupta împotriva corupţiei. El a făcut din asta o luptă personală, dacă ar fi să judecăm după locul pe care i l-a acordat Ucrainei în Promise Me, Dad, memoriile sale.” În fine, desigur că  absolut întâmplător, Hunter, fiul lui Biden a fost ales în boardul holdingului Burisma de la Kiev! Sub titlul „Ucraina şi republicanii: sfânta dezbinare”, Philippe Boulet-Gercourt scria, la 18 martie ac, în publicaţia „Challenges” despre faptul că, în actualul context grav generat de războiul ucrainean nu există o raliere a dreptei americane în jurul drapelului SUA  Dimpotrivă, violenţa atacurilor împotriva lui Biden este inedită într-o criză internaţională de acest gen. „Biden este  Diavolul !” Asta o spune un republican, şi nu unul oarecare, ci însuşi Mike Rogers, cel mai puternic dintre republicani din Comisia Forţelor Armate a Camerei Reprezentanţilor. ”Sper că discursul lui Zelenski (din Congres-n.n.) îl va face să-şi schimbe poziţia pe diavolul senil pe care-l avem la Casa Albă”, declară el. Rogers nu este singurul ce trage cu bazooka în Biden, care are ”nevoie de un examen al facultăţilor sale mintale”, după cum susţine fostul medic al lui Trump devenit congresman.”A-l compara  pe Zelenski cu Biden este deprimant”, declară Mitich McConnell, liderul republicanilor din Senat. ”Avem un preşedinte slab, care este pe cale să creeze o lume foarte periculoasă”, scrie senatorul texan, Michael McCaul, care-l compară cu împăciuitoristul englez Neville Chamberlain. El este ”slab”, ”fragil” ”împotmolit”, repetă toţi aceşti aleşi”. Cât priveşte documentarul care se referă la „Ucraina, coşmarul lui Biden”, autorul, Francois Clemenceau, are în vedere şapte puncte care explică politica şefului Casei Albe faţă de Ucraina : 1. Biden a trăit încă de tânăr în Războiul Rece. 2. El este unul dintre preşedinţii americani cei mai pro-europeni.3. El se vrea un anti-Trump.4. Biden crede (poate prea mult) în diplomaţie.5. Este catolic, ca şi 4 milioane de ucraineni. 6. El este în impas pe plan intern.7. Biden trebuie să reflecteze la impactul crizei ucrainene asupra relaţiilor sale cu China.

Un interes aparte mi-a stârnit studiul publicat la 17 martie pe site-ul canadian „The Conversation” de John Duncan, director la The Ethics, Society and Law Program; director academic la The Ideas for World Program de la Universitatea Toronto. El se intitulează „Războiul din Ucraina: pariurile ratate ale NATO” şi porneşte de la sublinierea faptului că  „timp de 25 de ani, specialiştii au lansat acelaşi avertisment referitor la expansiunea NATO : atenţie, pericol !” ”Eroarea cea mai neagră a întregii politici americane de după Războiul Rece”, scria diplomatul şi istoricul american George F. Kennan în 1997. Iar această somitate, azi decedată, adăuga : această expansiune ”va avea un efect negativ asupra dezvoltării democraţiei ruse”, ”va inflama tendinţele naţionaliste, antioccidentale şi militariste din Rusia” şi ”va relansa Războiul Rece”. ”Decizia de a ignora aceste avertismente a fost un pariu riscant. Ulterior, NATO  s-a lărgit cu 14 state din Europa de Est, cu excepţia unora, între care Ucraina, ceea ce a contribuit la pregătirea terenului pentru invazia rusă în Ucraina”. Referindu-se la aspiraţiile lui Zelenski, analistul canadian notează că Ucraina, a doua cea mai mare ţară din Europa, împărtăşeşte cu Rusia o istorie milenară şi o frontieră de 2.000 km.- fără a mai socoti 1.000 km. de frontieră adiţională cu Belarus, aliat apropiat al Moscovei. În context, se reaminteşte că, în 2020, proaspăt ales, Zelenski a aprobat o nouă strategie de securitate naţională ce viza aderarea la NATO, pentru care e nevoie de ani de zile spre a îndeplini condiţiile de aderare. Liderii care se opun NATO, îndeosebi Putin, n-au digerat niciodată expansiunea sa. La începutul invaziei în Ucraina, Putin declara : Am căutat cu răbdare un acord cu principalele ţări din NATO (…), în imp ce acesta continua să se extindă în pofida protestelor noastre.(…) Maşina sa militară este în marş şi (…) se apropie de frontierele noastre. (…). Duncan scrie că „este util să ne întrebăm cum ar reacţiona indiferent care stat văzând cum principalul său rival militar merge spre frontierele sale. Un lucru este sigur : nici SUA, şi nici NATO n-ar fi tolerat ca Rusia, chiar dacă ea ar fi fost invitată,  să-şi extindă sfera de influenţă militară în America Centrală, îndeosebi dacă ar fi vorba de Mexic, a cărui frontieră cu SUA  este la fel de lungă precum cea a Ucrainei cu Rusia şi Belarus”. Discutând pariul nr. 1, extinderea rapidă a NATO, autorul citat e tranşant : „Este clar că primul pariu al NATO a eşuat. Expansiunea sa rapidă, concepută ca o ameninţare în Rusia, a exacerbat acolo deriva naţionalistă, militaristă şi autoritară, care ne-a readus în Războiul Rece.” „Nimeni nu putea ignora faptul că Rusia este capabilă  de această invazie. S-au emis două scenarii : fie Rusia blufa în încercarea de a negocia un acord ce excludea Ucraina din tentativa de a intra în NATO în schimbul garanţiei că Rusia va respecta suveranitatea ucraineană, fie Rusia va invada o parte din Ucraina spre a-şi asigura un tampon cu „frontierele NATO” (termenul folosit de NATO spre a descrie frontierele statelor sale membre). Pariul nr 2 porneşte de la ideea că Rusia blufa, fapt pe care l-a susţinut NATO, drept pentru care a refuzat să negocieze un acord asupra neutralităţii Kievului, susţinând că astfel putea să-şi continue extinderea. Deşi liderii NATO  declarau că „toate opţiunile sunt pe masa”, cel puţin una nu era: negocierile care ar fi luat cu adevărat în seamă interesul vital declarat al Rusiei ca NATO să oprească expansiunea, lăsând Ucraina neutră. Or, după atâtea distrugeri groaznice, o neutralitate ucraineană negociată – opţiunea sacrificată de pariul nr. 2 – rămâne singura ieşire viabilă spre pace şi pe care din ce în ce mai multe voci o reclamă. Dacă negocierile ce ar conduce la o eventuală neutralitate ucraineană ar fi început înainte de 24 februarie, ieşirea din impas ar fi fost mai bună. Un lucru este sigur, ea nu ar fi fost mai rea ca azi dacă ar fi decisă de invazia rusă. În cazul pariului nr 3, potrivit căreia războiul va continua în Ucraina, acum, când cele două prime pariuri au eşuat, NATO are în vedere  al treilea pariu al său : să susţină în continuare Ucraina în interiorul frontierelor sale, dar în limitele unui război convenţional. În cadrul acestui pariu, NATO a arătat că statele sale membre nu vor interveni militar în Ucraina. Trupele sale au fost retrase din Ucraina.şi mutate în statele vecine, lăsând Rusia relativ liberă să-şi continue obiectivele militare acolo. Faptul este tragic pentru Ucraina, dar asta ar plasa războiul în interiorul frontierelor sale, fără susţinerea directă a NATO, ceea ce reprezintă exact obiectivul celui de al 3-lea pariu. O confruntare directă între forţele ruse şi cele ale NATO  în interiorul sau în exteriorul Ucrainei ar degenera într-un conflict mult mai mare între cele două principale puteri nucleare. Un război cald în Ucraina trebuie pentru ca un război dintre Rusia şi NATO să rămână rece. Să sperăm că al 3 lea pariu va funcţiona mai bine ca primele două”. După ce se referă la felul în care vor decurge lucrurile în continuare, analistul canadian conchide că, în atare condiţii „Ucraina va continua să sufere, dar în mâinile ruşilor, dar şi din cauza proastelor calcule ale NATO”. Orice comentariu nu-şi mai are rostul în faţa unei atare analize lucide, raţionale, responsabile şi, de ce să nu recunoaştem, chiar cince !

Totuşi, de ce, pe când era vicepreşedinte al SUA, a fost Joe Biden de şase ori în Ucraina, record absolut în istoria tuturor nr. 2 din istoria Casei Albe ?

Dumitru Constantin