Presa franceză de astăzi se arată nemulţumită de prestaţia campionilor mondiali, în partida de fotbal de aseară cu Ucraina (1-1). Golurile au fost realizate de A. Griezman (min. 19) respectiv P. Kimpembe (min. 57 – autogol). Iată notele acordate jucătorilor francezi de France Football: Hugo Lloris 5, Benjamin Pavard 4, Raphael Varane 5, Preznel Kimpembe 4, Lucas Hernandez 5, Kingsley Coman 6 (min. 63 – O. Dembele), N’Golo Kante 6, Adrien Rabiot 4, Kilyan Mbappe 3 (min. 77 – Anthony Martial), Antoine Griezman 6, Olivier Giroud 3 (min. 63 – Paul Pogba). Interesant un detaliu: în min. 74 al partidei francezii făcuseră 14 faulturi, iar ucrainienii nici unul. În întâlnirea de la 7 octombrie 2020, pe acelaşi stadion, Franţa învinsese 7-1 Ucraina lipsită atunci de mulţi jucători aflaţi în convalescenţă. Selecţionerul ucrainian Andrei Sevcenko, satisfăcut de rezultat, a evocat liniile compacte la care a apelat, regretând absenţa lui Yarmolenko (convalescenţă) şi Tigankov (accidentat). Aflată în grupa D, din care mai fac parte Bosnia-Herţegovina, Finlanda şi Kazakhstan, Franţa nu îşi face griji în privinţa calificării.