Conducerea Universităţii din Craiova organizează astăzi, ora 10, în Aula „Mihai I al României” ceremonia de acordare a titlului Doctor honoris causa domnului prof. univ. dr. Dan DEDIU (Universitatea Națională de Muzică din București).
Activitatea sa prodigioasă înseamnă peste 150 de opusuri ce acoperă aproape toate genurile muzicale dintre care evidențiem: patru simfonii şi multe piese pentru orchestră, şase concerte (saxofon, violă, vioară, pian, triplu concert pentru flaut, clarinet, violoncel și orchestră), cinci cvartete de coarde, muzică de cameră în diferite formaţii, muzică pentru pian, coruri, muzică electronică, patru opere (Post-ficţiunea, Münchhausen, Eva!, O scrisoare pierdută). Lucrările sale au apărut pe cd-uri în România (Societatea Română de Radiodifuziune, Editura Muzicală), Germania (Pro Viva, Cavalli Records, Neos), Australia (Move Records), Olanda (NM Extra).
„Aventura sunetelor”
Între 2003 şi 2006 a realizat pentru TVR 88 de episoade din serialul de iniţiere muzicală „Aventura sunetelor”, pentru care a primit premiul ATF pe anul 2004 şi 12 episoade din serialul „Muzici dintr-o expoziţie” (2008-2009). La rândul său, este publicat de Editura Muzicală și Peermusic (Hamburg-New York). I se acordă numeroase premii naţionale şi internaţionale de compoziţie şi interpretare (Viena, Dresda, Paris, Berlin, nouă premii ale UCMR, Premiul Academiei Române, Premiul Enescu). În 1991 a câştigat Premiul I şi Marele Premiu la Concursul Internaţional de Compoziţie „George Enescu” (cu Simfonia I „Lumini tainice”), iar din 2008 face parte din juriul acestui redutabil concurs; a primit Premiul „George Enescu” al Academiei Române pentru Cvartetul de coarde nr. 3 op 22; Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România l-a premiat în repetate rânduri: 1992 – „Voci de corn dintr-un Recviem necunoscut” op. 19 pentru patru corni; 1995 – „Hyperkardia I” op. 39 pentru orchestră de cameră; 1998 – „Post-ficţiunea” op. 50 operă de cameră pe un libret propriu, ca şi pentru volumul Dan Constantinescu – esenţe componistice realizat împreună cu distinsul muzicolog Valentina Sandu; 1999 – „Stabat Mater” pentru cor mixt; 2000 – „Introduceri şi Cântecele ariciului” op. 72 pentru pian; 2004 – „Grana” op.101 pentru orchestră mare; 2007 – „De tenebrae” op. 116 pentru patru tromboni şi Cvartetul de coarde nr. 4 op 123 „Alphabet in Whirly Music”, ca şi Premiul de excelenţă pentru Formaţia Profil, în calitate de director artistic; 2011 – Hypercardia III op. 148, pentru 15 instrumentişti; 2015 – „Febra” op. 138 triplu concert pentru violoncel, flaut, clarinet şi orchestră.
La ceremonie vor participa prof. univ. dr. Gheorghe Ștefan (Președintele Senatului Universităţii din Craiova), prof. univ. dr. Radu Constantinescu (prorector), prof. univ. dr. Magdalena Mihai (prorector), conf. univ. dr. Anamaria Magdalena Preda (decan Facultatea de Litere), conf. univ. dr. Cecilia Mihaela Popescu (prodecan Facultatea de Litere), prof. univ. dr. Rodica Nicolaescu (Universitatea Națională de Muzică București).