Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene: Brexit este un eşec şi o tragedie

0
369

Jean-Claude JunckerBrexit este un eşec şi o tragedie, voi fi la fel de trist ca atunci când a avut loc referendumul din Marea Britanie, pentru mine este o dramă, a declarat Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene. Preşedintele Comisiei Europene a promis că Bruxellesul va aborda negocierea ieşirii Marii Britanii din UE într-un mod “prietenos” şi corect, dar a avertizat că instituţiile europene nu au fost “naïve” cu privire la procedură. Acesta a confirmat că Marii Britanie îi vor fi prezentate obligaţiile financiare restante, care nu reprezintă o pedeapsă pentru ieşirea din Blocul comunitar, ci achitarea obligaţiilor aferente apartenenţei la Uniunea Europeană timp de 43 de ani. “Această notă de plată va reflecta fostele angajamente ale Guvernului şi Parlamentului britanic. Nu vor exista sancţiuni, nici pedepse, nimic de genul acesta”, a adăugat Juncker. “Nu am o poziţie ostilă atunci când vine vorba de Marea Britanie. Vom negocia într-un mod prietenos, corect, nu suntem naivi”, a mai spus acesta. Marea Britanie va plăti aproape 50 de miliarde de lire când va pleca din Uniunea Europeană, a avertizat preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, în contextul în care prim-ministra Marii Britanii, Theresa May, se pregăteşte să declanşeze oficial Brexitul, scrie Bloomberg. Deşi nu există o dorinţă de a pedepsi Marea Britanie pentru ieşirea din blocul comunitar, Uniunea Europeană trebuie să descurajeze alte ţări să facă acelaşi lucru, a declarat liderul Comisiei Europene într-un interviu pentru BBC, ieri. Întrebat dacă suma pe care Marea Britanie o va plăti va fi în jur de 50 de miliarde de lire (58 de miliarde de euro), Junker a susţinut că suma se apropie de estimare. May intenţionează să înceapă procesul de negociere pentru a ieşi din Marea Britanie pe 29 martie, declanşând articolul 50. Suma pe care Marea Britanie va trebui să o plătească va fi primul subiect de discuţie, miniştrii britanci sugerând că ei nu cred că Marea Britanie ar trebui să plătească o sumă atât de mare. Cele 27 de ţări din Uniunea Europeană se pregătesc să celebreze, sâmbătă, a 60-a aniversare a Tratatului de la Roma, documentul fondator al blocului european, fără participarea Marii Britanii.