Cinci zile cu cinci spectacole şi o expoziţie, la „Colibri”

0
343

Colibri Fata babei si fata mosneaguluiTeatrul pentru Copii şi Tineret „Colibri” continuă seria evenimentelor care celebrează scena în „Săptămâna Teatrului” (20-27 martie). Astăzi, 25 martie, la ora 10.00, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Dolj dă startul probei de teatru în cadrul Competiţiei Tinereţii, iar de la ora 18.00, pe aceeaşi scenă a instituţiei vor evolua „Prietenii Motanului Încălţat”, într-un spectacol cu scenariul şi regia semnate de actriţa Iulia Cârstea. Alături de colegii de scenă Daniel Mirea, Oana Stancu, Alis Ianoş, Emanuel Popescu prezintă isprăvile unei trupe amatoare de teatru de păpuşi şi admiratoare a vestitului motan.

Duminică, 26 martie, la ora 11.00, îşi spun povestea „Frumoasa şi Bestia”, în spectacolul cu regia şi scenariul de Valentin Dobrescu după o poveste engleză, scenografia Eustaţiu Gregorian, muzica Alin Macovei-Moraru, cu actorii Ionica Dobrescu, Adriana Ioncu, Alla Cebotari, Oana Stancu, Daniel Mirea, Cosmin Dolea, Iulia Cârstea şi Costel Ionescu (voce).

Colibri FurtunaLuni, 27 martie (Ziua Mondială a Teatrului), la ora 10.30, la Teatrul „Colibri” va avea loc vernisajul expoziţiei „Costumul – plastica personajului”. Va urma, la ora 11.00, spectacolul „Vrăjitorul din OZ”, un musical pentru copii, adaptare după L. Frank Baum, scenariul şi regia Cristian Mitescu, scenografia Eugenia Tărăşescu-Jianu, muzica Alexandru Berehoi, coregrafia Ionuţ Sergiu Anghel. În distribuţie îi regăsim pe actorii Mugur Prisăcaru, Alis Ianoş, Cosmin Dolea, Emanuel Popescu, Daniel Mirea, Ionica Dobrescu, Rodica Prisăcaru, Adriana Ioncu, Alla Cebotari. Marţi, 28 martie, şi miercuri, 29 martie, la ora 19.00, este programat spectacolul „Furtuna”, de William Shakespeare, cu Marcel Iureş, Oana Stancu, Geo Dinescu, Mugur Prisăcaru şi Marin Fagu, regia Cristian Pepino, decoruri Remus Alexandru Gabor, costume Raluca Aioniţoaie, muzica Marin Fagu.