Musicalul „Scripcarul pe acoperiş” – o mega-producţie a Teatrului „Regina Maria” din Oradea prezentată pe scena craioveană

0
852

Adaptare după povestirea lui Shalom Alehem „Fiicele lui Tevye”, „Scripcarul pe acoperiş” este unul din musicalurile cele mai de succes din toate timpurile. În 2011 spectacolul a fost pus în scenă şi de Teatrul „Regina Maria” din Oradea, în regia artistică a lui Korcsmáros György, şi dacă iniţial a fost considerată riscantă, mai apoi a fost apreciată ca „o încercare reuşită de musical în stil clasic, pe o scenă românească”, care „îşi merită aplauzele şi ar merita să fie văzut de cât mai multe lume”. O poveste caldă şi plină de duioşie despre tradiţie, societate, religie şi mai ales familie, care va fi prezentată de artiştii orădeni şi pe scena Teatrului Naţional „Marin Sorescu” din Craiova – marţi, 9 aprilie, de la ora 19.00. Peste 60 de oameni pe scenă cântă şi dansează, acompaniaţi de o orchestră spectaculoasă, Hakeshet Klezmer Band, sub conducerea lui Ari Nagy Sandor. Coregrafia este realizată de András Loránd, decorurile – de Vioara Bara, iar costumele sunt creaţia Amaliei Judea. Pentru spectacolul de la Craiova, care face parte dintr-un turneu naţional, biletele s-au pus în vânzare la Agenţia TNC, la preţul de 35 de lei.

Unul dintre cele mai longevive musicaluri din istoria Broadway-ului

 „Fiicele lui Tevye” este unul dintre cele mai de succes musicaluri din toate timpurile, un spectacol văzut şi iubit de milioane de oameni. Prima adaptare scenică, la Imperial Theater de pe Broadway, a avut premiera în 1964 şi a cunoscut de-a lungul anilor peste 3.200 de reprezentaţii. De atunci, piesa a avut nenumărate adaptări, înregistrând un succes fulminant atât în rândul publicului, cât şi în aprecierea criticilor. Ecranizarea piesei, din anul 1971, a avut şi ea un succes fulminant: a câştigat trei premii Oscar, două Globuri de Aur şi încasări de peste 50 de milioane de dolari.

Povestea plină de umor a unei familii evreieşti din satul Anatevka

Piesa istoriseşte întâmplările lăptarului Tevye, în efortul acestuia de a-şi menţine familia unită prin respectul tradiţiei, în comunitatea evreiască din satul rusesc Anatevka. Deşi Yente, peţitoarea satului, caută partide potrivite pentru primele trei fete din cele cinci ale familiei, Tzeitel, Hodel  şi Hava îşi impun propria opţiune şi se căsătoresc din iubire, îndepărtându-se din ce în ce mai mult de tradiţie. Această scindare din rândul familiei lui Tevye va coincide cu un eveniment social cu impact major asupra societăţii ruseşti: comunitatea   evreiască din sat devine ţinta pogromurilor şi, printr-o decizie a autorităţilor ţariste, este forţată să părăsească locurile natale şi să pornească   într-o pribegie al cărei sfârşit e imposibil de prevăzut. Moştenirea culturală şi religioasă a secolelor de tradiţie se reliefează clar în „Scripcarul pe  acoperiş” – un spectacol despre tradiţie, societate, religie şi mai ales, familie.

Artiştii orădeni, invitaţi în festivaluri şi nominalizaţi la Premiile UNITER

„Riscantă încercarea Teatrului din Oradea, din mai multe motive. Întâi, pentru că experienţa actorilor pentru acest gen de spectacol este redusă în România, apoi pentru că o producţie de tip musical ar trebui să implice din start costuri mai mari decât altele – lesne de înţeles de ce – şi, nu în ultimul rând, pentru că o piesă care are în spate o asemenea ecranizare de succes poate fi inhibantă în atari condiţii…”, nota critica de specialitate la punerea în scenă a spectacolului, în toamna anului 2011.

„Scripcarul pe   acoperiş” s-a bucurat însă de un deosebit succes, trupa Teatrului „Regina Maria” fiind invitată cu o reprezentaţie la Festivalul Internaţional al Artelor Spectacolului Muzical „Viaţa e frumoasă!”, organizat în perioada 10-20 noiembrie 2011 de Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian” din Bucureşti. În mai 2012, spectacolul a fost prezentat la Festivalul Multicultural Internaţional „Fără Bariere” de la Satu Mare şi la Festivalul Internaţional de Teatru „Atelier” de la Baia Mare, la acesta din urmă actorul Richard Balint (în rolul lăptarului Tevye) primind Premiul special al Juriului, iar András Loránt – Premiul pentru cel mai bun coregraf. De asemenea, spectacolul a avut două nominalizări la Gala Premiilor UNITER 2012: Cea mai bună actriţă într-un rol secundar – Ioana Dragoş-Gajdo şi Cea mai bună scenografie – Vioara Bara.

În turneu la Piteşti, Craiova şi pe scena Operei Naţionale din Bucureşti

„… spectacol amplu, bine condus de regizorul maghiar Korcsmáros György şi jucat cu vizibilă bucurie de trupa avându-i pe bună dreptate în roluri principale pe Ioana Dragoş-Gajdo şi Richard Balint”, notează „Observatorul Cultural”. „Scripcarul… de la Teatrul Regina Maria reuşeşte să surprindă musical-ul de pe Broadway în cea mai fină esenţă a sa”, adaugă ArtActMagazine.ro. „…un spectacol demn de a fi găzduit de cele mai importante scene din România, o producţie de forţă”, consemnează şi Yorick.ro. „Actorii şi dansatorii orădeni au reuşit să redea scenic emoţia, umorul, savoarea, frumuseţea, trauma conţinute în clasica poveste a lui Shalom Alehem”, scrie „Tribuna”.

Date fiind numeroasele aprecieri, „Scripcarul pe acoperiş” este prezentat şi în cadrul unui turneu naţional, pe 7 aprilie urmând să fie jucat la Teatrul „Alexandru Davila” din Piteşti, pe 8 aprilie – la Sala Operei Naţionale din Bucureşti, iar pe 9 aprilie – la Teatrul Naţional „Marin Sorescu”.

 

«Spectacolul „Scripcarul pe acoperiş” de la Teatrul „Regina Maria” din Oradea este, după mai multă vreme, o încercare reuşită de musical în stil clasic, pe o scenă românească. Deşi îndrăgit şi gustat de public, musicalul este un gen mai puţin practicat pe scenele româneşti, iar motivele sunt de mai multe feluri. Lipseşte o şcoală, lipsesc actorii, lipsesc regizori care să se încumete în mod constant la asemenea producţii, cu alte cuvinte lipseşte experienţa. Iar atunci când se întâmplă ca un astfel de spectacol să fie pus în scenă este de cele mai multe ori doar un act de curaj… „Scripcarul pe acoperiş” de la Teatrul „Regina Maria” din Oradea devine, în aceste condiţii, o rara avis. („Cui i-e frică de musical? – Scripcarul pe acoperiş”, de Monica Andronescu, în „Adevărul literar şi artistic”, februarie 2012)

 

Având o tradiţie de aproape un secol în peisajul cultural orădean, Teatrul „Regina Maria” are drept scop prezentarea unor producţii   originale şi valoroase, combinând tradiţia cu spiritul novator. Descoperirea şi încurajarea excelenţei, promovarea valorilor cultural-artistice, autohtone şi universale, pe plan local, naţional şi internaţional   sunt obiective care ghidează activitatea întregii echipe a instituţiei. Începând cu stagiunea 2011-2012, Teatrul de Stat Oradea şi-a schimbat   identitatea şi denumirea devenind Teatrul „Regina Maria”, reunind  sub aceeaşi denumire mai multe instituţii de cultură orădene: Teatrul de Copii   şi Tineret  „Arcadia”, Trupa „Iosif Vulcan” a Teatrului de Stat Oradea şi Ansamblul Folcloric „Crişana”.