Află când au loc înscrierile la liceu şi probele de aptitudini!

0
366

Ministerul Educaţiei a publicat pe site calendarul admiterii la liceu pentru anul şcolar 2013-2014. Înscrierile pentru probele de aptitudini şi de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă, în funcţie de profilul liceului, încep din 27 mai, iar înscrierile pentru repartizarea computerizată le vor face secretariatele şcolilor în data de 5 iulie.

Unităţile de învăţământ gimnaziale vor afişa oferta de şcolarizare sau de formare profesională pe 1 mai, când elevii se vor putea informa despre ce profil, ce domenii sau calificări profesionale pot urma în învăţământul liceal sau în cel profesional, se arată în calendar. De asemenea, vor fi tipărite şi broşuri care să cuprindă toate informaţiile admiterii, care va fi valabilă pentru elevi din 7 mai, în aceeaşi zi când inspectoratele vor transmite la şcoli lista cu centrele de înscriere, precum şi a şcolilor arondate fiecărui centru. Tot pe 7 mai va fi afişat graficul şedinţelor de completare a opţiunilor de către absolvenţii clasei a VIII-a şi părinţii acestora.

Între 13 şi 31 mai vor avea loc şedinţe de instruire cu părinţii şi elevii pentru prezentarea procedurilor de admitere şi a planului de şcolarizare. În data de 5 iulie se va afişa la fiecare unitate de învăţământ gimnazială lista candidaţilor, în ordinea descrescătoare a mediei de admitere. Tot atunci, secretariatele şcolilor vor completa fişele de înscriere ale elevilor. Pe 8 iulie se vor elibera fişele de înscriere pentru candidaţii care solicită să participe la admitere în alt judeţ.

Înscrierea pentru probele de aptitudini va avea loc între 27 şi 29 mai, urmând ca acestea să se desfăşoare între 30 mai şi 1 iunie. Rezultatele se vor afişa pe 3 iunie, în aceeaşi zi în care se vor depune contestaţiile, iar rezultatele finale vor fi afişate pe 4 iunie. Acelaşi calendar de admitere este valabil şi pentru probele de limbă modernă sau maternă.