Un copil care a suferit arsuri grave în urma unei electrocutări, transportat cu avionul la Bucureşti

0
443

Un copil de zece ani din oraşul Filiaşi, care a suferit arsuri de gradul trei şi patru pe o suprafaţă de 70 la sută, după ce s-a electrocutat în timp ce se juca pe o locomotivă, a fost transportat de urgenţă, în noaptea de miercuri spre joi, la Spitalul Alexandru Grigorescu cu un avion special venit din Bucureşti.

Agenţii Postului de Poliţie Transporturi Feroviare Filiaşi din cadrul Biroului Judeţean de Poliţie Transporturi Dolj, au fost sesizaţi prin Sistemului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă (SNUAU) 112 de faptul că în triajul Staţiei CFR Filiaşi s-a electrocutat un copil. La faţa locului s-a deplasat echipa operativă care a constatat faptul că în triajul Staţiei CFR, linia opt, lângă un vagon de marfă dezafectat, se află un minor, care prezenta arsuri produse prin electrocutare, pe o mare parte a corpului.În urma verificărilor s-a stabilit că minorul se numeşte Minculescu Octavian Liviu de zece ani din localitatea Filiaşi, judeţul Dolj.  De asemenea, a fost stabilit faptul că minorul a venit în zona căii ferate însoţit de alţi doi minori, iar victima, în joacă, s-a urcat pe un vagon de marfă dezafectat care se afla garat la linia opt în triajul Staţiei CFR Filiaşi şi din neatenţie, a atins firul liniei de contact, fiind electrocutat la reţeaua de înaltă tensiune de 27.000 V. Victima a fost transportată cu ambulanţa la Spitalul de Urgenţă nr. 1 din Craiova unde i s-a stabilit diagnosticul de arsuri de gradul trei şi patru pe aproximativ 70 la sută din suprafaţa corpului, fiind internat la Secţia de terapie intensivă. Se continuă cercetările în vederea stabilirii concrete a împrejurărilor şi cauzelor în care s-a produs accidentul. “Pacientul în vârstă de zece ani a fost adus de un echipaj SMURD de la Filiaşi. A suferit arsuri prin electrocuţie, dar şi politraumă. Copilul a fost adus stabil, dar primele măsuri le-a primit la Filiaşi. Copilul a fost adus în stare foarte gravă, politraumă, arsuri de gradul trei şi patru pe o suprafaţă de peste 70 la sută. Există şi o suspiciune de fractură la nivelul coloanei cervicale. Pacientul a fost stabilizat în camera de urgenţă a UPU, a primit apoi îngrijiri medicale, prin toaletarea arsurilor, iar apoi a fost dus în terapie intensivă, unde s-a decis transportarea la un spital de competenţă superioară la Bucureşti. Prognosticul este extrem de rezervat”, a declarat medicul Cristina Geormăneanu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Craiova.

La Aeroportul din Craiova a ajuns în noaptea de miercuri spre joi şi prefectul de Dolj, Nicolae Giugea, care a spus că aerodromul a fost deschis special pentru preluarea pacientului de zece ani de un avion al Aviaţiei Speciale, pe care l-a transportat la Bucureşti. “Se duce o luptă contra cronometru pentru salvarea unei vieţi omeneşti, a unui copil care a suferit arsuri pe 70 la sută din suprafaţa corpului. Aeroportul din Craiova îşi dovedeşte încă o dată utilitatea în salvarea unei vieţi omeneşti. Vreau să mulţumesc echipei de la aeroport care asigură toate condiţiile tehnice pentru aterizarea şi decolarea avionului care vine de la Bucureşti. Aeroportul s-a deschis special pentru acest zbor”, a declarat prefectul Nicolae Giugea.