Polițiștii specializați în investigarea criminalității economice din cadrul Poliției Române au efectuat, în perioada 9 – 22 februarie 2024, 11 acțiuni de amploare. În cadrul dosarelor penale întocmite pe numele unor persoane bănuite de infracțiuni economice, au fost instituite măsuri asigurătorii de aproape 15.000.000 de lei.
Astfel, în perioada 9 – 22 februarie 2024, sub coordonarea Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, polițiștii au pus în aplicare 121 de mandate de percheziție domiciliară și 29 mandate de aducere, fiind dispuse, față de 16 persoane, măsuri preventive. Pentru recuperarea prejudiciului cauzat, au fost aplicate măsuri asigurătorii în valoare de 14.949.409 de lei. Totodată, au fost indisponibilizate 154.960 de bucăți țigarete, 178 de kilograme de tutun vrac, 435.982 de lei, 415.485 de euro, 948 de dolari şi alte bunuri, în valoare de 4.428.448 de lei.