Liverpool a urcat, cel puţin pentru o zi, pe locul 2 în Premier League, după victoria de pe teren propriu cu 4-1 în faţa lui West Ham. Emre Can a deschis scorul, apoi au punctat cei 3 jucători de atac ai “cormoranilor”: Firmino, Mane şi Salah. Pentru “ciocănari” a marcat M. Antonio. Egipteanul Salah l-a egalat în fruntea ierarhiei golgheterilor pe Harry Kane, de la Tottenham, ambii cu 23 de goluri.
Celelalte rezultate: Leicester – Stoke 1-1, Bournemouth – Newcastle 2-2, Burnley – Southampton 1-1, WBA – Huddersfield 1-2, Watford – Everton 1-0.
Clasament: 1. Man City 72p, 2. Liverpool 57p, 3. Man United 56p, 4. Chelsea 53p, 5. Tottenham 52p.
Duminică se dispută derby-ul Man United – Chelsea şi duelul londonez Crystal Palace – Tottenham.
Manchester City şi Arsenal şi-au amânat meciul direct din campionat, fiindcă se vor întâlni duminică, pe Wembley, în finala Cupei Ligii.