Summit extraordinar UE-Turcia, pe 7 martie, la Bruxelles

0
94

Uniunea Europeană şi Turcia se vor reuni pe 7 martie la Bruxelles pentru un summit extraordinar consacrat crizei migranţilor, a anunţat, ieri, o sursă europeană, relatează AFP. Acest summit va avea loc sub forma unui „dejun de lucru”, a precizat sursa citată. Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, anunţat săptămâna trecută o reuniune extraordinară cu Turcia, fără a preciza ziua, la începutul lunii martie, după ce a reafirmat importanţa unei acţiuni comune cu Ankara pentru a combate cea mai amplă criză migratorie din istoria UE. „Am convenit asupra faptului că planul nostru de acţiune cu Turcia rămâne o prioritate şi trebuie să facem totul pentru a reuşi”, a declarat Tusk, la încheierea unui dineu de lucru privind problema refugiaţilor în cursul recentului summit european de la Bruxelles. În octombrie anul trecut, UE şi Turcia au semnat un plan de acţiune privind lupta împotriva traficanţilor de persoane şi gestionarea problemei refugiaţilor pe teritoriul turc pentru a împiedica afluxul de migranţi spre Grecia, în schimbul unui program de trei miliarde de euro şi al unei redinamizări a procesului de aderare la UE.