Guvernul Renzi a obţinut votul de încredere în Senatul italian

0
356

Noul şef al guvernului italian, Matteo Renzi, a obţinut în noaptea de luni spre marţi votul de încredere al Senatului italian asupra programului său, care vizează o schimbare “radicală şi imediată” a ţării. Guvernul a obţinut un “da” din partea a 169 de senatori, în timp ce 139 au votat împotrivă, a anunţat preşedintele Senatului, Pietro Grasso. “Viitorul Italiei nu constă în a plânge de dimineaţă până seară sau de a fi un stat codaş în Europa”, “Italia va deveni un loc al oportunităţilor”, a declarat Renzi. “Sper să fiu ultimul premier care cere un vot de încredere Senatului”, a adăugat el. Renzi, în vârstă de 39 de ani, însărcinat luni să formeze guvernul de către preşedintele Giorgio Napolitano, a fost primul care a depus, sâmbătă, jurământul pe Constituţie, fiind urmat de cei 16 miniştri. El este cel mai tânăr premier din Uniunea Europeană. Preşedintele american, Barack Obama, l-a felicitat pe noul premier italian şi a fixat o întâlnire bilaterală cu acesta în martie, la Roma, a anunţat luni Casa Albă, după o conversaţie telefonică între cei doi lideri. În cursul acestei discuţii, preşedintele american şi-a exprimat susţinerea faţă de obiectivele lui Renzi în materie de dezvoltare economică, afirmă Casa Albă. Obama a declarat, de asemenea, că doreşte să “continue parteneriatul americano-italian asupra Afganistanului şi Libiei”, evocând cooperarea în domeniul Apărării şi securităţii, potrivit acestei surse. (Mediafax)