Pedepse reduse la apel pentru „Creţu” şi unii dintre carderii săi

0
599

Craioveanul Marius Ionele, fost Voinea, zis „Creţu”, trimis în judecată pentru falsificare de carduri şi infracţiuni informatice, împreună cu alte cinci persoane, a obţinut reducerea pedepsei la apel. Magistraţii Curţii de Apel Craiova au soluţionat, vineri, apelul declarat în cauză atât de inculpaţi, cât şi de procurorii DIICOT Craiova, în câştig ieşind trei dintre inculpaţi, care au obţinut reducerea pedepselor cu un an şi 6 luni fiecare. Mai exact, Voinea şi alţi doi au primit 6 ani de închisoare, faţă de 7 ani şi 6 luni cât le dăduseră judecătorii de la Tribunalul Dolj. Decizia a fost luată cu „doi la unu”, întrucât unul dintre judecătorii completului a avut opinie separată în sensul reducerii și mai mult a pedepselor celor trei, până la 5 ani de detenţie. Decizia Curţii de Apel Craiova poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Judecătorii Curţii de Apel Craiova au soluţionat, vineri, apelul formulat de Marius Ionele (fost Voinea) zis „Creţu” şi ceilalţi cinci inculpaţi, dar şi de procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova, împotriva sentinţei din 2011 a Tribunalului Dolj prin care cei şase au primit pedepse cuprinse între 4 şi 7 ani şi 6 luni de închisoare. Judecătorii au decis, la apel să le reducă pedepsele lui Creţu, Ninel Constantin Bîrzăneanu, zis „Ambreiaj” şi Ninel Dorin Măceşanu, zis „Chelie”, de la 7 ani şi 6 luni închisoare, la 6 ani închisoare pentru fiecare. Ionuţ Alin Bîrzăneanu, zis „Iulă” și Florin Staicu au primit câte 5 ani închisoare, iar Harry Horvath 2 ani închisoare, însă instanţa de apel a menţinut revocarea suspendării sub supraveghere pentru o altă pedeapsă, de 2 ani închisoare, primită în 2006 şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 47/18.03.2008 a Curţii de Apel Craiova, urmând ca Horvath să execute, în final, 4 ani închisoare. Hotărârea Curţii de Apel Craiova nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs.

Reamintim că poliţiştii BCCO Craiova împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova au demarat, pe 14 iunie 2010, operaţiunea de destructurare a grupului de carderi condus de “Creţu”. Astfel, poliţiştii BCCO Craiova, cu sprijinul colegilor din cadrul DCCO – SCCI, i-au reţinut, pe aeroportul Băneasa din Capitală, pe Ninel Bîrzăneanu, Dorin Măceşanu şi Harry Horvath, în urma percheziţiilor corporale şi a controlului bagajelor fiind găsite dispozitive electronice pentru copierea datelor cardurilor bancare, părţi componente ale unor astfel de dispozitive, telefoane şi suporturi optice de memorie. În acelaşi timp, alţi poliţişti descindeau, simultan, la mai multe locuinţe din Craiova şi Bucureşti, aparţinând celor trei prinşi în Capitală, dar şi lui Marius Voinea, Florin Staicu şi Ionuţ Bîrzăneanu. Oamenii legii au petrecut ore bune şi la restaurantul “Crama Băniei” din centrul Craiovei, care îi aparţinea lui Voinea, de unde au fost ridicate mai multe cutii cu documente. La mai bine de o săptămână după această acţiune, în urma căreia Măceşanu, Staicu şi Ninel Bîrzăneanu au fost arestaţi preventiv, „Creţu” s-a prezentat singur la Tribunalul Dolj, de unde a plecat încătuşat.

Cei şase au fost trimişi în judecată la sfârşitul anului 2010 pentru iniţiere, aderare sau sprijinirea unui grup infracţional organizat, falsificarea instrumentelor de plată electronică, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos sau deţinerea de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică şi acces fără drept la un sistem informatic. Pe 7 iulie 2011, Tribunalului Dolj i-a condamnat pe Voinea, Ninel Constantin Bîrzăneanu, Ninel Dorin Măceşanu şi Florin Staicu la câte 7 ani şi 6 luni închisoare, Horvath Harry a primit 4 ani închisoare, iar Ionuţ Alin Bîrzăneanu 5 ani închisoare. Instanţa a menţinut sechestrul asupra sumelor de 1.500 euro şi 1.950 lei, ridicate de la inculpatul Bîrzăneanu Ninel şi i-a obligat pe Voinea, fraţii Bîrzăneanu şi pe Măceşanu la plata a câte 3.000 lei cheltuieli judiciare, în timp ce Horvath trebuie să achite 3.100 lei, iar Staicu 3.400 lei, tot cu titlul de cheltuieli judiciare.