Marin Sorescu, (re)dat Craiovei

0
676

Ce i-a adus laolaltă, sâmbătă la prânz, pe maestrul Tudor Gheorghe, av. Ion Turculeanu – decanul Baroului Dolj, antrenorul Sorin Cârțu, actorul Ilie Gheorghe, manageri de instituții, artiști plastici, avocați și economiști craioveni, dar și din țară? Răspunsul: Marin Sorescu.

Ca un preambul la suita de manifestări ce-i este dedicată scriitorului, în perioada 25-27 februarie, de municipalitatea craioveană, Galeria „ARTA” a găzduit evenimentul de donație, din partea unui grup de intelectuali, către Muzeul de Artă Craiova, a unui portret al lui Marin Sorescu pictat de cunoscutul artist Paul Tudor, din Balş. Gestul vine după cel din vara lui 2011, când în patrimoniul muzeului a intrat, grație aceluiași grup și aceluiași artist, un portret al lui Adrian Păunescu. „Pe Marin Sorescu l-am cunoscut personal, a venit chiar în atelierul meu de câteva ori. Era de o sensibilitate deosebită… M-a atras poezia lui, pe el l-a atras pictura mea și așa ne-am apropiat”, a mărturisit Paul Tudor. Pe cât de frumos, pe atât de rar întâlnit astăzi, gestul a fost apreciat și de familia scriitorului din Bulzești. Prezenți la eveniment, fratele cel mic, Ion Sorescu, a rememorat întâmplări din casa părintească și a vorbit despre pictura soresciană, iar nepoata, conf. univ. dr. Sorina Sorescu, totodată președinte al Fundației Culturale „Marin Sorescu”, nu a ratat ocazia de a acuza, din nou, „latura oficială, festivistă, irelevantă și foarte costisitoare” a Zilelor „Marin Sorescu” organizate de municipalitate. Aceasta a apreciat reducerea costurilor evenimentului, însă a sugerat noului primar consultarea mai multor oameni de cultură, inclusiv a universitarilor craioveni, în realizarea programului de manifestări. Programul Zilelor „Marin Sorescu” debutează astăzi, ora 11.00, cu ședința solemnă a Consiliului Local Municipal, cadru în care vor fi conferite Premiile „Marin Sorescu”, și va continua cu spectacolul lui Tudor Gheorghe, acompaniat de un taraf autentic, „Ce-am avut și ce-am pierdut”, cu recitaluri actoricești, expoziții și lansări de cărți și o vizită la Casa Memorială a scriitorului de la Bulzești.

Paul Tudor: „Cu ani în urmă, Marin Sorescu i-a pictat un portret, eu i-am pictat unul și am făcut schimb de lucrări”

„Este o bucurie să-l aflăm din nou între artiștii craioveni pe Marin Sorescu pictorul, așa cum puțini l-au cunoscut. Și asta pentru că avem de-a face cu un alt gest nobil al unui grup de intelectuali, care oferă Muzeului de Artă din Craiova un portret al scriitorului”, a menționat, la evenimentul de sâmbătă, Florin Rogneanu, managerul muzeului. Așezat, la Galeria „ARTA”, pe un șevalet și „străjuit” de două lucrări pictate de însuși Marin Sorescu, portretul este realizat de Paul Tudor, din Balș, județul Olt. Apropiat al artiștilor plastici olteni și al Craiovei, unde, în 1971, a urmat cursurile Liceului de Arte Plastice, Paul Tudor este absolvent al Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti, fost profesor de Educaţie plastică, iar din 1993 – membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România. „Aici, la Craiova, am foarte mulți prieteni, oameni deosebiți, din lumea teatrului, a artelor, dragă mie. Pe Marin Sorescu l-am cunoscut personal, fiind amândoi pasionați de pictură. A venit chiar în atelierul meu de câteva ori. Mi-a pictat un portret, eu i-am pictat unul, am făcut atunci un schimb de lucrări. Și am simțit nevoia, peste timp, să reiau tema Marin Sorescu altfel, cu alte emoții… Marin Sorescu era de o sensibilitate deosebită. M-a atras poezia lui, pe el l-a atras pictura mea și așa ne-am apropiat. Chiar am câteva lucrări inspirate din creația sa”, a mărturisit Paul Tudor-Balș.

Și Tudor Gheorghe, și Ion Turculeanu au fost surprinși de penelul artistului

În vara anului trecut, la împlinirea a 60 de ani de viață, artistul a deschis o expoziție personală de pictură la Galeria „ARTA”, cuprinzând și şapte portrete. Între acestea, cel al poetului Adrian Păunescu, pe care artistul l-a donat, în vara lui 2011, Muzeului de Artă craiovean, ale interpretului Tudor Gheorghe, prof. univ. dr. Ion Turculeanu – avocat, decanul Baroului Dolj, medicului Maria Iancău – cadru didactic la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova, ale unor prieteni ca ing. Mirel Bălăşoiu ș.a. Câțiva dintre cei surprinși de penelul său fac parte din grupul care i-a achiziționat portretul lui Marin Sorescu, spre a-l dona apoi muzeului. Este vorba despre maestrul Tudor Gheorghe – actor al Teatrului Naţional din Craiova, av. Ion Turculeanu – decanul Baroului Dolj, şi ing. Mirel Bălăşoiu (din Craiova), ec. Ion Bălşanu (din Balş), av. Nicu Popa şi prof. Cristian Pustai(din Mediaş).

Ion Sorescu: „La Marin nu atât pictura, cât ideea ei e extraordinară”

Gestul a fost unul apreciat de familia scriitorului din Bulzești poate mai mult decât Zilele „Marin Sorescu” organizate de municipalitatea craioveană, proiect pe care îl consideră „absolut lăudabil în punctul de pornire”, însă „festivist și foarte costisitor” în ultimii ani. «Mă bucur că Zilele „Marin Sorescu” debutează astfel. (…) Știți că lui Marin îi plăcea să picteze, să schițeze, să facă portrete. Din păcate, în tinerețe n-a avut materialele necesare, noi fiind orfani… Spre anii senectuții, a vizitat foarte multe muzee din lume și a desenat intens. La Marin nu atât pictura, cât ideea ei e extraordinară. (…) Marți, în cadrul Zilelor „Marin Sorescu”, între atâtea alte manifestări, va avea loc o deplasare la Casa Memorială din Bulzești, construită între anii 1992-1996, dar din păcate neterminată. Sper ca, de-acolo de unde e el, Marin va vedea și se va bucura de toate acestea», a spus Ion Sorescu, fratele cel mic al scriitorului, care, cu același prilej, a rememorat câteva amintiri din anii copilăriei. «Mă bucur că buzduganul aruncat înaintea Zilelor „Marin Sorescu” e mereu plastic în Craiova și aici un mare merit îl are domnul Florin Rogneanu», a adăugat fiica acestuia și nepoata poetului din Bulzești, făcând referire la expozițiile cu lucrări de Marin Sorescu organizate, în anii trecuți, de Muzeul de artă din Craiova.

Sorina Sorescu, nepoata scriitorului: «Nu se poate perpetua același festivism al Zilelor „Marin Sorescu”»

Critic fervent al acțiunilor întreprinse în ultimii ani de Primăria Craiova pentru omagierea lui Marin Sorescu, nepoata poetului din Bulzești, conf. univ. dr. Sorina Sorescu – profesor la Facultatea de Litere a Universității din Craiova și, totodată, președinte al Fundației Culturale „Marin Sorescu”, a lăudat gestul de donație, considerându-l, înainte de toate, sincer și „o dovadă de nemurire”, în total contrast cu festivismul acțiunilor întreprinse de municipalitate pentru cinstirea memoriei soresciene. «În ultimii ani este din ce în ce mai evidentă o discontinuitate între modurile de implicare în realizarea de evenimente culturale și științifice dedicate lui Marin Sorescu. Există o latură oficială, festivistă, irelevantă și foarte costisitoare și există un mod al implicării curente, prin care artiștii, iată că și plasticienii, actorii, criticii literari, profesorii de literatură îi valorifică opera. Ei nu au nevoie de zile în calendar ca să își facă meseria, nu au nevoie de o retorică a iubirii față de Sorescu. Pentru ei e pur și simplu exercitarea unei vocații și a unei profesii», a spus Sorina Sorescu.

Deși l-a felicitat pe noul primar, Lia Olguța Vasilescu, pentru că „a redus de cinci ori costurile organizării acestui eveniment”, sumele fiind „mai rezonabile acum”, nepoata scriitorului i-a sugerat ca, pe viitor, să-i consulte pe mai mulți oameni de cultură, inclusiv pe universitarii craioveni, în realizarea Zilelor „Marin Sorescu”, ajunse, în acest an, la cea de-a XII-a ediție: „Eu sunt foarte încântată că în primul dumneaei an de mandat și-a asumat acest proiect, unul absolut lăudabil în punctul de pornire. Dar rugămintea mea, pe care i-o voi transmite și personal, este, dacă vrea să continue această tradiție, să lanseze un concurs de proiecte, să invite instituțiile culturale, inclusiv Universitatea, adică oameni care prin profesie pot să aducă un element de noutate în valorificarea operei lui Marin Sorescu”.

Sorina Sorescu a apreciat că la acest eveniment ar fi meritat invitat, de exemplu, un tânăr critic de la Cluj, Cosmin Borza, care a publicat la Editura „ART” o monografie dedicată lui Marin Sorescu, „a cincea, dar cea mai bună”. „E o voce exegetică ce merită a fi luată în serios. Din păcate, nimeni nu a întrebat ce s-a mai scris despre Sorescu, n-a mai întrebat nimeni nici de traduceri… Rugămintea mea este, așadar, în momentul în care Primăria Craiova își asumă continuarea acestui eveniment, să îi mai întrebe și pe cei care sunt la curent cu ce se publică. Nu se poate perpetua același festivism, pe care îl știm din mandatul Solomon. Ar trebui să se mai schimbe lucrurile”, a adăugat nepoata scriitorului. Sorina Sorescu a mai spus că așteaptă „cu drag” spectacolul maestrului Tudor Gheorghe, convinsă că „va fi foarte profesionist”. „E momentul care evită verdictul general de improvizație”, a mai spus aceasta.

 

Av. Ion Turculeanu: «După părerea mea, ar trebui să facem mai mult pentru orașul în care trăim. Și pentru că avem posibilități, ar trebui să facem lucruri ce țin de generozitate, care, în opinia mea, lipsesc din societate. Oamenii nu sunt obișnuiți să fie generoși, să fie solidari cu alții. Avem, apoi, datoria să omagiem astfel de personalități cum a fost Marin Sorescu, o raritate în peisajul culturii române. În mod sigur, vor urma și alte tablouri, ale altor personalități ale acestui oraș, și alte asemenea donații. Însă poate ar trebui să nu mă întrebați pe mine, care sunt din oraș, și gestul meu ar trebui să pară firesc, ci pe cei care au venit lângă noi și sunt din alte zone ale țării ce i-a determinat să facă asta pentru Craiova. Pentru mine, repet, este firesc și așa ar trebui să fie pentru oricare craiovean».

 

Av. Nicu Popa (Mediaș): «Săgeata m-a adus la Craiova. Pentru că Marin Sorescu are o poezie care se intitulează „Săgeata”, în care spune că rănitul s-ar fi rătăcit demult în pădure dacă nu s-ar fi ținut după săgeata care îl lovise din spate, îi străpunsese pieptul, dar îi arăta calea. Plecând de la această poezie, vă mărturisesc că această săgeată m-a adus pe mine la Craiova. Săgeata pe care mi-au trimis-o prietenii mei de la Craiova și care m-a „rănit” într-un mod plăcut. Și mai am o săgeată, care este cea a nostalgiei. Tatăl meu, în perioada 1952-1955, a fost militar la Craiova. Port regretul că nu am reușit să vin împreună cu el aici. Vin încărcat de emoție, de drag pentru prieteni și de dor pentru el, pentru că tatăl meu s-a mutat dintre noi în 2011. Nu am fost un iubitor de Marin Sorescu, dar această săgeată pe care mi-au trimis-o prietenii mei m-a făcut să îl citesc și recitesc pe Marin Sorescu și cu certitudine de astăzi el va fi un apropiat al meu».

 

ZILELE „MARIN SORESCU” – EDIŢIA A XIII-A, 25-27 FEBRUARIE 2013

În programul de astăzi:

  • Ora 11.00, Primăria Craiova – Sala Mare de Consiliu – ședinţa solemnă: intonarea Imnului României; cuvânt de deschidere al primarului Lia Olguţa Vasilescu; alocuţiuni şi luări de cuvânt ale invitaţilor; decernarea premiilor „Marin Sorescu” 2013 (în colaborare cu Academia Română). Moderator: acad. Eugen Simion. Invitaţi de onoare: acad. Mihai Cimpoi, acad. Nicolae Dabija, acad. Vasile Tărâţeanu, acad. Nicolae Breban, acad. Adam Puslojić, prof. dr. Victor Crăciun, prof. univ. dr. Nicolae Georgescu,  prof. Doina Rizea, Dragoliub Firulovici (Serbia).
  • Ora 16.00, Colegiul Naţional „Ştefan Velovan” – masă rotundă cu tema „Modelul sorescian”.
  • Ora 19.00, Teatrul Naţional „Marin Sorescu”, Sala „Amza Pellea”„Ce-am avut şi ce-am pierdut”, concert extraordinar în premieră naţională, susținut de Tudor Gheorghe.